Dezlegarea la pește

Deși statistic ocupă doar locul 32 pe țară la producția de pește, județul Mureș are șansa ca în următorii 4-5 ani să ajungă în top, crede Alexandru Eles Dănilă, reprezentantul zonal al Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA). De ce este atât de optimist unul dintre cei mai experimentați ingineri piscicoli din România?

Pentru că știe tot ce mișcă pe luciul de apă existent în Mureș și este conștient de potențialul județului, pornind chiar de la statisticile de dinainte de 1989, când zona noastră se clasa între primele șase în ceea ce privește producția de pește. Proiectele de repopulare a unor păstrăvării cu tradiție, iminenta privatizare a fermelor din cadrul fostei Întreprinderi Piscicole Zau de Câmpie, înmulțirea lacurilor private, cele câteva proiecte pentru fonduri structurale depuse din județul Mureș îi dau lui Eleș speranța că piscicultura mureșeană va redeveni, în curând, ceea ce a fost odată.

A fost odată…

Înainte de Revoluție, Mureșul producea anual aproximativ 1.100 de tone de pește (în special crap românesc, crap chinezesc, caras, somn), din care peste 60% mergea la export, în țări precum Ungaria, Cehia, Bulgaria. La intern, consumul de pește era mult mai ridicat pe cap de locuitor, decât în zilele noastre. „Oricum, prin tradiție, Ardealul nu este un mare amator de pește, spre deosebire de sudul și nord-estul țării, unde acesta este un aliment la ordinea zilei. Dintotdeauna, noi am preferat carnea de porc. Ce s-a întâmplat însă după 1989, este greu de înțeles. Scăderea producției piscicole în Mureș, până la circa 200 de tone anual, cât e azi, a fost cauzată de mai mulți factori, cel mai important fiind cel economic: piscicultura nu a mai fost văzută ca o afacere. Lipsa de interes a autorităților centrale și locale, braconajul, excavările serioase din unele râuri, toate au contribuit la scăderea drastică a producției de pește în zona noastră”, explică Alexandru Eleș.

Ce a mai rămas…

După 20 de ani, luciul de apă este cam același, spune inginerul piscicol, însă producția Mureșului a scăzut cu 80%, la numai 200 de tone. „Vorbim despre râul Mureș, despre Târnava Mică și Târnava Mare, cu afluenții lor, despre trei mari păstrăvării, despre fermele Întreprinderii Piscicole Zau de Câmpie și despre circa 16 lacuri private. Situația multora dintre aceste obiective este însă într-o schimbare continuă în bine și asta îmi oferă optimism”, spune Eleș.

Păstrăvăriile

Păstrăvăria de la Stânceni – Gudea, aflată în proprietatea Direcției Silvice Mureș, a fost distrusă aproape complet de către o viitură, în urmă cu doi ani. Azi, este aproape refăcută. „Pe atunci, nu aveau asigurată deversarea apelor în caz de inundații. De un an și jumătate încoace, cei de la Direcție au reconstruit ferma și au început repopularea, pe aproximativ un hectar de luciu de apă. Capacitatea fermei este de 20-25 de tone de pește pe an”, susține inspectorul ANPA.

Păstrăvăria de la Câmpu Cetății este, în opinia lui Eleș, o adevărată mină de aur pentru piscicultura județului. „Vorbim de peste două hectare de luciu de apă, cu o capacitate anuală de peste 60 de tone de pește. Domeniul a fost câștigat în instanță de foștii proprietari, după un litigiu care a durat aproape 20 de ani. Calitatea apei este deosebită pentru acvacultură și e comparată de mulți cu cea existentă la Prejmer, cea mai mare păstrăvărie din țară. Acolo apa nu îngheață nici la -30C și oferă peștilor condiții optime. Ferma de la Câmpu Cetății funcționează în prezent mult sub potențial. Administratorii sunt însă buni gospodari și cred că vor face o treabă bună”, susține Eleș.

Direcția Silvică are în proprietate și bătrâna păstrăvărie de la Lăpușna, unde, pe 1,5 ha de luciu de apă se realizează anual o producție de circa 30 de tone de pește.

Privatizare iminentă la Zau

Întreprinderea Piscicolă Zau de Câmpie (ulterior Piscicola SA) se întindea pe vremuri pe 1000 de hectare de teren, din care 600 erau luciu de apă. Așa stau lucrurile și astăzi, însă situația patrimonială e mult mai complicată. Pentru că statul român este, cum știm cu toții, cel mai „destoinic” administrator, IP Zau de Câmpie a acumulat de-a lungul vremii datorii de peste 30 de miliarde de lei vechi. Pentru a scăpa de lichidare, a găsit de cuviință să încheie trei contracte de participațiune pentru Ferma Glodeni (incluzând microfermele Glodeni, Fărăgău, Păingeni și Toldal), Ferma Iernut (microfermele Iernut și Tăureni) și Ferma Zau (cu italianii de la Agripinerolo), la schimb cu plata datoriilor firmei. Piscicola a intrat în aceste participațiuni cu 75%, restul afacerii fiind împărțit între celelate trei părți. „Cei trei sub-administratori cu care s-au încheiat contracte au fost obligați ca în fiecare an, din veniturile fermelor pe care le-au primit în administrare, să achite o sumă în contul datoriilor Piscola. Din câte știu, în acest an ar trebui să se încheie plata datoriei și cu siguranță fermele vor fi scoase la privatizare până în luna mai. Firește, cei trei administratori de până acum vor avea drept de preempțiune la cumpărare, urmând să aibă loc o negociere directă cu aceștia. E singura soluție, vânzarea pe bucăți. O vânzare pe de-a întregul SC Piscicola ar alunga orice investitor, deoarece vorbim de o sumă de peste 100 de miliarde lei vechi, după ultima evaluare”, explică Eleș. În opinia lui, după cumpărarea fermelor de către privați, acestea vor începe să producă mult mai serios, mai ales că datoriile anuale în contul Piscicola s-au încheiat.

Are balta privată pește?

Nu mai puțin de 16 lacuri private, întinse pe mai bine de 200 ha de apă, au apărut în Mureș în ultimii ani, iar jumătate dintre acestea au și licență de acvacultură. „Au licență, însă majoritatea practică deocamdată pescuitul sportiv. Sunt însă investiții de viitor și mă gândesc aici la Breaza (2 ha apă), Sângeorgiu de Pădure (60 de ari – club select, cu taxă anuală), Șăulia (1 ha, proprietate a primarului din comună), Văleni, Sovata. Eu spun însă că în maximum 5 ani, acum că sunt acesibile și fondurile europene în domeniu, Mureșul se va autoaproviziona cu pește de toate calitățile.”, susține reprezentantul ANPA. Acesta este optimist și pentru că procedura de absorbție a banilor europeni alocați pentru piscicultură s-a ușurat vizibil față de anul trecut. „Înainte celor care depuneau proiecte li se cereau 74 de acte și răspunsul dura, teoretic, 2-3 luni. Azi, li se cer numai 22 de documente și răspunsul este promis în maximum 15 zile. Ghidul de aplicare pentru fondurile din piscicultură a fost republicat recent și din câte știu eu trei sau patru firme din Mureș s-au grăbit să depună proiecte. Un întreprinzător dorește înființarea unei ferme de sturioni la Ghindari (proiectul lui Virgil Zahan, prezentat de Ziarul de Mureș acum două ediții – n.n.), altul vrea să populeze cu crap și fitofag – pentru pescuit sportiv – un lac rezultat la Cipău în urma activității de balastieră, un proiect provine din Breaza și al patrulea de la Câmpu Cetății. Nu știu dacă au fost depuse deja dosarele, sunt însă la curent cu intențiile acestor investitori.”, spune Eleș. Din octombrie anul trecut, aceste proiecte nu se mai depun prin intermediul ANPA, ci direct la Autoritatea de Management a acestor fonduri, înființată la București.

Statul român, eșec în proiectul „Lostrița”

Cât de interesat e statul român în piscicultură? Nu foarte, crede Alexandru Eleș, altfel nu ar fi dat cu piciorul unui proiect valoros avansat anul trecut de Universitatea din Viena. „În 2009, prin aprilie, au venit austriecii cu o propunere deosebită. Au spus că aduc ei 2 milioane de euro, să vină statul român cu aceeași sumă, și să înființăm o stațiune de puiet de lostriță, de unde să repopulăm în viitor apele noastre cu acest tip de pește. Știați că lostrița este cel mai scump pește din lume? Cei care au mâncat spun că nu au mai gustat în viața lor asemenea delicatesă. Pe vremuri, se pescuia chiar și în județul Mureș. Astăzi, având în vedere diminuarea severă a numărului de lostrițe, pescuitul acestora este interzis prin lege.”, povestește Eleș. El spune că a și găsit locația potrivită pentru stațiunea de lostrițe, la Hălchiu, lângă Brașov, unde un întreprinzător are cea mai mare fermă de sturioni din România. „Austriecii au fost încântați de locație, însă statul român s-a gândit că nu are rost să bage 2 milioane de euro într-un asemenea proiect. Vă dați seama ce ar fi însemnat pentru noi repopularea cu lostrițe? Și cei de la Viena nu cereau decât să-și recupereze banii investiți, după perioada în care stațiunea ar fi devenit profitabilă”, explică reprezentantul ANPA.

Scafandrul din costumul lui Cousteau

Alexandru Eleș a trăit o viață printre pești și este printre puținii specialiști din domeniu care au făcut cercetare piscicolă. În perioada 1976 – 1982 era unul dintre cei patru scafandri atestați pe care-i avea România și lucra pe Lacul Bicaz, în cadrul Stațiunii de Cercetări Geologice, Geografice și Biologice de la Potoci – Piatra Neamț. „Primiserăm costumele de scufundare de la Jacques Yves Cousteau și eram tare mândri. Făceam cercetare. Băgam păstrăvi curcubeu în cuști și-i coboram la 5 metri adâncime, apoi la 10 metri. Cercetam comportamentul loc în condiții de creștere dirijată în bazine flotabile. Era o muncă de pionerat în România, întreruptă brusc de Elena Ceaușescu în 1982, când ne-a interzis să mai facem scufundări, pentru că i se părea că salariile noastre erau cam mari. Apoi, a acceptat să reluăm munca, dar cu condiția să fim încadrați muncitori calificați, și nu scafandri” își amintește Eleș. „Concluzia? Concluzia e că nu îmi imaginez ceva mai frumos decât să te simți pește, acolo, la 10-20 de metri adâncime, să dai o dată din labele de scafandru și să aluneci 6 metri printre vietățile care ți se lipesc de vizor”, spune, luminat la față, Eleș. Acesta mărturisește că are în lucru o carte, la care a scris deja 900 de pagini, despre viața lui „pescărească”.

Alin BOLBOS