Interviu

Traian Bendorfean a lasat tara Bascilor de dragul reghinenilor

Cel mai tânar politician, pâna în prezent, din lista celor care candideaza pentru funcÈ›ia de edil sef în OraÈ™ul Viorilor este fostul sportiv de performanÈ›a care È™i-a deschis un sediu al Partidului Poporului la Reghin, chiar pe strada Stadionului. CoincidenÈ›a sau nu?  Aflam din interviul de mai jos.    

Reporter: Cine sunteti, domnule Bendorfean, pentru cei care nu va cunosc?
Traian Bendorfean:
AÈ™a cum spunea marele Nichita Stanescu într-o poezie “ Sunt un om viu, Nimic din ce-i omenesc nu mi-e strain. Abia am timp sa ma mir ca exist, dar ma bucur totdeauna ca sunt. Nu ma realizez deplin niciodata, pentru ca am o idee din ce în ce mai buna, despre viataâ€. Deci ma consider un barbat suficient de matur la cei 44 de ani ai mei, sunt tata, soÈ› È™i mai nou om politic. Ma consider un om cinstitit, cu coloana vertebrala,  care toata viaÈ›a mea am încercat sa îmi aleg prieteni care sa nu ma sileasca niciodata sa fac compromisuri. Urasc oamenii falsi si nu accept mediocritatea!

Rep.: Povestiti-ne care a fost momentul de glorie în sport si de ce v-ati retras din activitatea sportiva?
T.B.:
Am avut o cariera sportiva de la 17 pâna la 29 de ani, în care am practicat sportul de performanta, fiind portar al echipelor de fotbal: Gaz Metan Medias, Avântul Reghin si ASA Târgu-Mures. Momentul meu a fost în 1991 când am trecut de la Avântul Reghin la ASA Târgu-MureÈ™ în divizia A, unde am avut ani foarte buni. Am acumulat circa 240 de selecÈ›ii în meciuri de divizia A È™i B, am reuÈ™it sa ating un record personal de a nu primi nici un gol timp de 465 de minute calculate  în meciuri È™i  9 lovituri de penalty aparate într-un tur de campionat. În toamna anului 1990, îmi amintesc ca într-un meci de Cupa României, cu Mecanica BistriÈ›a în deplasare, pe vremea când eram legitimat la Avântul Reghin, am aparat într-un singur meci cinci lovituri de la 11 metri.  Aveam 22 de ani, a fost incredibil i-am socat pe toÈ›i de pe teren, presa deja ma considera urmaÈ™ul lui Helmuth Duckadam. 

Rep.: Si un alt episod interesant?
T.B.:
A fost la urmatorul meci, pe care l-am jucat tot la BistriÈ›a, cu echipa Mecanica Nasaud. Scorul era 1 la 0, arbitrul a dat o lovitura de penalty pentru ei, am aparat-o, dar arbitrul a reluat lovitura cum ca as fi sarit înainte de fluierul arbitrului. S-a reluat lovitura si am aparat din nou si asa am devenit spaima bistriÈ›enilor! Am fost singurul din istoria clubului care nu am primit nici un gol acasa într-un campionat întreg!

Rep.: Cum de v-ati retras?
T.B.:
Retragerea mea s-a datorat unui accident neplacut. Într-un meci cu Unirea Alba-Iulia am ieÈ™it din poarta, la un blocaj am cazut pe interiorul genunchiului si mi-am rupt tendon, ligament, muschi si capsula! A fost foarte grav! Asa m-am retras la 29 de ani cu un palmares de 240 de selecÈ›ionari în meciuri oficiale si alte vreo 50 neoficiale!

Rep: Dupa  9 ani lucrati în Spania, de ce v-aÈ›i întors totusi în Reghin?
T.B.:
Sincer va spun! Dorul de casa sa ma ratacesc în lume nu m-a mai lasat mai mult. si asta în condiÈ›iile în care locuiam, în Spania, alaturi de de familia mea! Aveam cei mai dragi oameni lânga mine si unde lucram într-un restaurant ca È™i barman si soÈ›ia bucatareasa în oraÈ™ul San Sebastian, în Èšara BaÈ™cilor. CâÈ™tigam lunar, împreuna cu soÈ›ia, peste 3.000 de euro. Desi de loc sunt din Sighisoara mai tare mi-a fost dor de orasul care ,,m-a adoptat† în urma cu 22 de ani, decât de casa parinteasca. M-am întors deÈ™i vorbeam deja limba, mi-am facut un cerc de oameni de afaceri si politicieni din Guvernul Spaniei, dar credeÈ›i-ma ca de fiecare data când veneam în concediu acasa în România, la întoarcere plângeam în maÈ™ina pâna la granita ca un copil pentru ca ma durea fiecare desparÈ›ire de România! 

Rep.: Si un alt motiv?
T.B.:
Al doilea motiv pentru care m-am întors acasa a fost sa fac ceva si pentru semenii mei. Îmi amintesc ca în Spania,  m-a cautat George Ciorceli, fostul meu antrenor de la ASA Târgu-Mures, care avea nevoie de un stagiu de pregatire de doua saptamâni cu o fosta echipa care a jucat în Liga Campioniilor, pentru a obtine licenta de antrenor. L-am gazduit timp de doua saptamâni, l-am pus în legatura cu antrenorul de atunci al clubului Real Sociedad È™i cu jucatori È™i m-am bucurat ca am putut sa fac o fapta buna pentru un om deosebit!

Rep.: Revenind la politica, ce ne puteti spune despre organizatie?
T.B.:
Am preluat organizatia si am încercat sa facem o lista cât mai buna cu oameni de onoare. Am reusit sa pun 5 vicepreÈ™edinÈ›i  È™i sa întocmesc o lista care înca nu e defintivata. Unul dintre  prim vicepreÈ™edintii partidului nostru este Ion Tusnea, fost primar al Reghinului, inspector scolar si om politic cu principii. Femeia de afaceri, Maria Cocean, preÈ™edinta OrganizaÈ›iei de Femei. Jurist Loredana Catana, vicepreÈ™edinta OrganizaÈ›iei de Femei  este pe lista noastra de consilieri, Alin Ormenisan economist, Mircea Butilca profesor, Alin Tompa inginer, Tinca Ioan, agricultor, Stelian CherecheÈ™ cameraman tv.  Am un jurist, Marius Costan, permanent alaturi de mine si are program de consiliere cu reghinenii care au probleme.

Rep.:  Cum v-ati împrietenit cu Dan Diaconescu?
T.B.:
Întâmplarea a facut ca un prieten de-al meu din BucureÈ™ti sa auda de intenÈ›ia mea de a candida la funcÈ›ia de primar si m-a convins sa fac cunostinÈ›a cu Dan Diaconescu, pe care îl cunoaste foarte bine. Eu i-am spus de la prima întâlnire, daca tu vrei sa intru în acest partid ce sanse am sa-mi ajut reghinenii sa o duca mai bine? Ne am întâlnit È™i mi-a placut ca a fost foarte deschis la dialog si chiar mi-a ascultat punctele de vedere si argumentele la obiecÈ›iile mele pe care le-am ridicat la câteva dintre punctele din platforma electorala a Partidului Poporului. Am ajuns încet sa îl cunosc mai bine pe domnul Dan È™i m-am convins ca acest om este foarte disciplinat È™i are o determinare ieÈ™ita din comun de a schimba viitorul politic al României  în bine È™i de a scapa neamul românesc de ciocoi.       

Rep.: Care va fi primul lucru pe care-l veti face daca veti deveni primar?
T.B.:
Eu vreau sa fac un contract cu reghinenii, semnat în prezenÈ›a unui notar, în care se va specifica foarte clar ca multe din punctele pe care le propun în platforma electorala a Partidului Poporului, le fac împreuna cu cetaÈ›enii Reghinului pe care îi astept sa ma caute ca sa îmi spuna doleanÈ›ele lor.  Daca voi ajunge primar am deja identificate o mulÈ›ime dintre problemele reale cu care se confrunta si atunci pot acÈ›iona exact în zonele si sectoarele în care este nevoie de ajutor. Iar daca pâna la jumatatea mandatului meu nu reusesc sa  derulez jumatate din proiectele pe care le propun reghinenilor,  îmi predau demisia si cred ca asta e o garanÈ›ie a respectului care îl am faÈ›a de votul cetaÈ›eanului. Pe mine ma intereseaza foarte mult crearea noilor locuri de munca pentru ca avem probleme cu È™omajul È™i daca am de ales între a face 2 km de asfalt È™i a crea 50 sau 100 de locuri de munca, prefer sa investesc bani în acei oameni carora le pot asigura un loc de munca È™i o pâine acasa, mai bine lasam maÈ™inile acasa si circulam pe jos. Pe mine nu ma intereseaza un asfalt nou, mai bine sa aiba cetaÈ›enii Reghinului pâinea cea de toate zilele pe masa.   

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close