TREPTELE RAIULUI PESTE PIEDICILE SUFERINTELOR

Pe-un picior de plai,

Pe-o gura de Rai…

Intentia acestui motto ce se repeta la începutul fiecarei “trepte” este aceea de a aminti cititorilor credinta românilor de la poalele Carpatilor, ca meleagurile noastre sunt “un picior de plai la poarta de Rai”. Frumusetea schimbatoare de la albul zapezilor la albul mugurilor în floare spre aromele fructelor din miez de vara si la covorul auriu al frunzelor zburate de vântul ce se racoreste dinspre ploile tomnatice, acest maret tablou dumnezeiesc l-a cuprins si poetul în slove de neuitat: “De treci codrii de arama, de departe vezi albind // si-auzi mândra glasuire a padurii de argint. // Acolo lânga izvoare iarba pare de omat // Flori albastre tremur ude în vazduhul tamâiet”…Minunate sunt lucrarile Domnului în ograda lumii pe care o iubeste atât de mult încât L-a trimis chiar pe Fiul Sau aici, la noi, cu parinteasca chemare catre noi: “VENITI ACASA, la cerurile vesniciei unde va astept pe toti cei care va siliti sa va întoarceti în PATRIA CEREASCA.

Ultimele trepte ale decalogului sinait

Imensa diversitate a treptelor ce trebuiesc nu doar urcate în ascensiunea mântuirii, dar si depasite interior în constiinta noastra, ne poarta pe fiecare pe o câte o cale singulara ce se înscrie în cea generala, a Lui Hristos, identificat de El Însusi ca fiind “Calea, Adevarul si Viata”. Aceste particularizari personale sunt datorate unor factori ce trebuiesc identificati si asezati în balanta evaluarii pozitiei fata de tinta finala, Poarta Raiului. Pentru stabilirea pozitiei fata de tinta trebuiesc masurate distantele esentiale: 1 – ale spatiului si mediului social nativ, 2 – al timpului pierdut în rataciri si cautari sterile, 3 – a timpului câstigat în apropierea de Dumnezeu prin Biserica Lui, 4 – a timpului ramas pâna la despartirea sufletului de suflet, 5 – a talantilor primiti, risipiti sau înmultiti. Acestea ar fi coordonatele cele mai importante ce pot stabili cu aproximatie pozitia fiecaruia pe Scara lui Iacob ce uneste cerul cu pamântul. Primele zece trepte ale Scarii Raiului au fost cele ale poruncilor date lui Moise de Dumnezeu pe Muntele Sinai, dintre care primele opt au fost comentate în articolele anterioare, ramânând ca astazi sa ne oprim la porunca a noua:

“Sa nu marturisesti strâmb împotriva aproapelui tau”.

Interdictia aceasta are multiple implicatii ce se cuvin a fi deslusite pentru a întelege gravitatea faptei de a marturisi fals în fata oamenilor, aducând acuzatii unui nevinovat pentru a-l apara astfel pe adevaratul faptas al vreunei faradelegi. Se poate întelege ca aceasta porunca ar putea fi altfel exprimata: “Sa nu depui marturie mincinoasa”. Minciunile împotriva aproapelui pot fi provocate fie din intentia de acoperi propria nelegiuire, fie din acceptarea unor beneficii materiale: bani, daruri, avantaje sociale, sau alte oferte tentante, din partea unui corupator ce vrea sa scape de pedeapsa meritata pentru nelegiuirile facute de el.

În limbajul actual porunca a noua din decalogul proorocului Moise ar fi:

“Sa nu te lasi corupt”

/ “Sa nu corupi pe nimeni”

Dupa înlocuirea dictaturii comuniste din ’89 cu demagogia globalista de catifea, coruptia si-a facut cunoscuta prezenta deschis când un demnitar român a declarat public ca “România fara coruptie ar fi ca Statele Unite fara Miss Liberty (Statuia Libertatii)”, oferind prin aceasta aroganta afirmatie, mostra rusinoasa a unei atitudini fatise de dispret fata de perceptele morale ale lumii, dispret mostenit de la marxistii stalinisti, de catre neocomunismului rapace, ce se declara “democratic”, desi continua stafeta lipsei de scrupule si de respect fata de un electorat naiv ce se lasa cu usurinta înselat si manipulat. Ca este asa, ne dovedeste realitatea dureroasa a multor cazuri de coruptie în România, surprinse în imagini filmate, sanctionate virulent de presa, acuzate în instanta de procurori, dar stopate, musamalzate si uitate de demnitarii tarii ce se acopera unii pe altii cu nisipul desertului moral în care se complac a se lafai în continuare, fara a se sinchisi de glasul oprobiului public intern si european.

Care este esenta coruptiei,

a strâmbei marturisiri?

În ispita unui câstig oferit celui care îsi supune constiinta corupatorului de suflete, pentru un beneficiu nemuncit, asadar nemeritat. Mântuitorul nostru Iisus Hristos a avut grija ca prin parabolele Sale sa-i învete pe crestini cum sa se apere de ofertele otravite ale diavolului, asa cum a facut El Însusi la Carantania, unde satana L-a ispitit cu toate bogatiile pamântului, daca i se va închina lui, urâciunea întunericului. Îi cerea Domnului o strâmba marturisire de credinta, la care a primit raspunsul aspru al Lui Hristos: “piei din fata mea satano, ca scris este sa te închini doar Domnului Dumnezeului tau”, iar diavolul a fugit rusinat pentru o vreme. Este important de subliniat ca acel duh rau a plecat doar “pentru o vreme”, nu definitiv, fiindca el se întoarce întotdeauna cu alte forme ispititoare pâna surprinde pe oricare dintre noi, chiar si “dintre cei alesi ai Domnului”.

Tradarea – alt nume al marturisirii strâmbe

Apostolul Iuda Iscarioteanul a fost unul dintre cei alesi ai Domnului, unul care a stat lânga Mesia trei ani si a auzit toate învataturile si a vazut multele Sale minuni prin care si-a afirmat atotputernicia dumnezeiasca. Cu toate acestea Iuda a cazut în ispita banilor nemunciti si l-a tradat pe Dumnezeu în gradina Ghetsimani cu acel sarut mincinos prin care îl desemna prigonitorilor de Dumnezeu pe cel cautat de ei din porunca sinedriului. De ce a tradat? Pentru ca satana intrase în el când, la Cina cea de Taina, a primit îmbucatura de pâine frânta de Hristos cu gândul de a-L vinde pentru treizeci de arginti otraviti. Acel câstig nu i-a adus nici un folos, ci doar regretul si deznadejdea sinucigasa pentru pacatul comis cu care si-a vândut sufletul diavolului. Sa retinem deci ca niciodata câstigul primit pentru marturisirea mincinoasa nu va fi unul folositor, ci va fi doar “plata pacatului care este moartea”! Nu numai moartea trupului ci mai ales moartea sufletului, ce va fi dus pentru vesnicie în împaratia mortii, a iadului duhurilor cazute din Harul Creatorului. De acestea sa ne ferim toti cu vointa, mintea si fiinta noastra, cu rugaciunea catre Dumnezeu de a ne lumina si de a ne milui cu smerita cugetare, cu grija, ajutorul si iubirea Lui de oameni, în care sa avem deplina credinta si nadejde. Amin!

Alexandru Mihail NITA