Vasile Pătru, pilot acrobat în tinerețe și vânător sportiv o viață

Avem relativ puține informații referitor la școala română de aviație în perioada de trecere de la monarhie la regimul comunist. Nu de puține ori, acest subiect a fost pus într-un con de umbră în perioada post-decembristă. Cunoscând oameni care au fost „în miezul evenimentelor” din acest punct de vedere, putem realiza că schimbarea de regim politic nu a afectat profesionalismul unor instituții-cheie pentru statul român. Dintre acestea, un loc de prim rang prin importanță și tradiție îl ocupă aviația.

Familia și războiul

Se numește Vasile, însă toată lumea din Târnăveni îl știe drept „Laci”. Român get-beget, s-a născut în 1930 și numele unguresc i l-au dat colegii maghiari, majoritari în școala primară. „ Pot să zic că familia mea, una dintre cele mai vechi, numeroase și ramificate familii românești din Târnăveni, a știut să facă istorie pentru românii din acest ținut” spune el cu o vizibilă mândrie.

După această introducere, omul începe să-și depene amintirile, unele din ele sedimentate în memorie mai bine decât un manual de istorie proaspăt citit. Aflu astfel că un frate de-al unui străbunic a avut curajul ca la Revoluția de la 1848, atunci când armata maghiară confisca toate clopotele bisericilor pentru a le topi în țevi de tun, să le coboare într-o noapte din turnul bisericii bătrânești din deal și să le ascundă în păduricea de deasupra orașului.

A plătit însă scump acest curaj – pârât la autorități, a fost condamnat de către tribunalul din Gănești și tras în țeapă împreună cu alți români. Mai aproape de zilele noastre ne spune că „ nouă ani lui tata nu i-a picat pușca de pe spate” în timpul Primului Război Mondial și imediat după conflagrație. Pătru Dumitru s-a înrolat ca voluntar iar după război a fost unul din oamenii-cheie ai noului regim românesc de după Marea Unire din 1918, contribuind semnificativ la preluarea puterii și a domeniului public de către statul român. A fost decorat cu „ Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1918” din ordinul regelui Ferdinad al României, și cu medalia „Ferdinand I cu spade pe panglică” pentru că făcut parte din Corpul Voluntarilor Ardeleni și Bucovineni ca și sergent.

„ Tata a făcut ambele războaie; atât tata, cât și fratele meu au fost mobilizați în 1940”.

Cel mai greu an a fost 1944, atunci când linia frontului s-a stabilizat pe dealurile din nordul Târnăveniului. „Aveam pe atunci 15 ani, și a trebuit să ne refugiem.Când s-a auzit că nemții și ungurii vor ataca orașul, a fost o debandadă de nedescris. Pe drum era plin de puști părăsite, armata a fugit spre Mediaș, iar pentru apărare a rămas doar o mână de oameni. Å¢in minte cum o tanchetă ungurească, cu un steag mare, a coborât spre oraș și a fost lovită în plin de un brand tras dintr-un aruncător de mine situat aproape de casa noastră; am plecat spre Velț, iar aici am dat peste un convoi de soldați români morți de pe urma unui bombardament german; după ceva timp, ne-am întors acasă”.

Aviația

„Îmi plac avioanele din timpul războiului, când cerul era survolat de multe escadrile de aparate militare. Apoi, după 1948, mă gândeam să fug din țară pe calea aerului”. Pasiunea asta l-a dus pe Vasile voluntar la Aviația Civilă Târgu-Mureș, unde un an de zile, între 1949-1950 a pilotat planoare. Apoi a plecat la București, unde a urmat cursurile de pilotaj ale Școlii de Zbor cu Motor Giulești. „ Am ajuns aici cu o bursă. Am pilotat avioane cehoslovace „Zlin” și avioane românești „YAR 39”. Instructorii erau cu toții adevărați profesioniști, ași ai zborului. După asta, în 1951 eram la Școala de Acrobație din Alexandria. Am plecat din București 35 de piloți, și din ăștia 35 am terminat doar doi. De aici, am fost mutați la Școala de Aviație Militară Tecuci, unde am stat doar în jur de șase luni. Aici am fost formați pentru aviația militară”. Lucrurile vor lua însă o cu totul altă direcție: „ Cam după o jumătate de an, s-a declanșat la nivel de conducere un mare scandal, odată cu fuga unor ofițeri de aviație în Iugoslavia. Atunci s-a ordonat ca fiecare cursant să fie cercetat în amănunțime de către un ofițer trimis special pentru asta la fiecare acasă. Așa am ajuns să fiu catalogat drept chiabur și am fost dat afară. O altă problemă a fost că am avut în familie și legionari. După asta, m-am angajat ca șofer, și așa m-am pensionat”.

Vânătoarea

O altă pasiune a lui Vasile este vânătoarea, la care se raportează ca la un sport nobil. „ Prima armă o am de la vârsta de 18 ani, atunci când am și intrat în Asociație. Pe vremea aia, dacă de exemplu întâlneai pe câmp un iepure care dormea, nu aveai voie să-l împuști”. Odată cu epoca comunistă, au început însă să apară cotele de carne din vânătoare. „ Trebuia să predăm 4000 kg. carne de iepure pe an, la nivel de Asociație. Un iepure era evaluat la 4 kg.” O altă lovitură dată vânătorii a fost chimizarea agriculturii. „ În 1966, s-a folosit pentru prima dată azotul ca îngrășământ la noi. Găseam iepuri morți pe câmp, sau pui de căprioară. Pe de altă parte, noi nu am avut mistreți. Prima dată au fost introduși la Ocolul Silvic Luduș. După ce au început să se înmulțească și la noi, aveam cote si pentru carnea de mistreț. Ca metodă de vânătoare, am folosit doar copoii; pe vremuri, vânătoarea cu hăitași nu se practica.”

Vasile este nelipsit de la celebrele Baluri ale Vânătorilor. Ultima ediție s-a desfășurat cu puțin timp în urmă la restaurantul „ Trei Brazi” din Târnăveni.

Narcis MARTINIUC