Vatopedu, comoara ortodoxiei

Întâlnirea cu mănăstirea Vatopedu reprezintă un veritabil șoc pentru pelerinii care o vizitează pentru prima dată. Situat în partea nord-estică a peninsulei athonite, așezământul monahal îți dă de departe impresia unei cetăți, datorită turnurilor și masivelor clădiri care o compun. Odată pătruns în interior, nu ai cum să nu fii izbit de măreția și opulența care se degajă de peste tot. “Parcă nici la Vatican nu vezi un asemenea lux!”, îți vine să exclami, involuntar. Într-adevăr, Vatopedu este una dintre cele mai bogate și mai frumoase dintre mănăstirile Sfântului Munte, dacă nu chiar cea mai strălucitoare. Dincolo însă de aspectul ei îmbelșugat, mănăstirea ascunde profunde comori duhovnicești, care se dezvăluie treptat celor care rămân în ea câteva zile.

Grandoare și sfințenie

Tradiția legendară a Sfântului Munte spune că Maica Domnului ar fi venit aici cu corabia când a venit să încreștineze Athosul. Aceeași tradiție duce începuturile Vatopedului până pe vremea împăratului Teodosie cel Mic ( 409), când, în drum spre Constantinopol, fiul acestuia, fiind salvat dintr-un colț cu mărăcini, drept recunoștință ar fi zidit aici o mănăstire cu numele Vatopedi (vato – mărăcini, pedi – copil). Mănăstirea a fost distrusă de pirați la începutul secolului al X-lea, fiind reconstruită spre sfârșitul aceluiași secol de trei frați – Nicolae, Atanasie și Antonie.

Biserica principală – katoliconul – a fost ridicată în secolul X, fiind una dintre cele mai reprezentative monumente arhitecturale ale civilizației bizantine. Mozaicurile murale datează din secolele XI și XIV, zidurile fiind pictate de celebrul artist Manuel Panselinos. Numeroasele paraclisuri, trapeza, turnul cu ceas, biblioteca, turnurile și aripile imense ale mănăstirii acoperă o suprafață de 35 000 de metri pătrați.

Epoca de glorie spirituală a mănăstirii se situează în secolul XIV, când Vatopedu a adăpostit monahi celebri, cum au fost isihaștii Grigorie Palama, teologul energiilor necreate, Nicodim Vatopedinul de care pomenește Filoteiu, patriarhul Constantinopolului, ascetul Filotei sau Teofan, cel care a scris în versuri viața cuviosului monah Maxim Cavsocalivitul. În Vatopedu au viețuit de-a lungul timpului și sunt cunoscuți 45 de sfinți, între care Grigorie Palama, Nicodim, principele Rațco împreună cu tatăl său, regele Ștefan Nemania (care mai târziu, în călugărie, au luat numele de Sava și Simion), Sava cel nebun pentru Hristos. Cuviosul Evdochim, Sfântul Maxim Grecul – luminătorul rușilor și alții.

Sub protecția românilor

De-a lungul timpului mulți împărați bizantini au ajutat Mănăstirea Vatopedu. După distrugerea imperiului bizantin și a țaratelor bulgar și sârbesc, mănăstirea Vatopedu, neavând alt sprijin, a căutat patronajul domnilor români. Întâi sub formă de donații în bani, de reparații sau de clădiri, mai pe urmă sub formă de închinări de mănăstiri, Vatopedu datorează dărniciei românești mai mult decât oricărei alteia bunăstarea ei materială pe o perioadă de patru secole. Printre voievozii Moldovei și Valahiei care au ajutat Vatopedu se numără Ștefan cel Mare și Sfânt, Vasile Lupu, Neagoe Basarab, familile domnești Ghica, Cantemir, Mavrocordatu, Calimahi, Moruzi, Ipsilanti și Șuțu.

Nestematele mănăstirii

Pe drept cuvânt, mănăstirea Vatopedu poate fi socotită comoara ortodoxiei, datorită nenumăratelor odoare pe care le adăpostește. Vatopedu este singura mănăstire ortodoxă din lume care este împodobită cu șapte icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului: Vimatarisa (Ctitorița), Paramitia (Mângâietoarea), Esfagmeni (Înjunghiata), Antifonitria (Împotrivă Glăsuitoarea), Eleovritissa (Izvorâtoarea de ulei), Pirovolitisa (Împușcata) și Pantanassa (Atotîmpărăteasa). De asemenea, aici se află și o parte din Lemnul de viață făcătoarei Cruci a Domnului nostru Iisus Hristos și din trestia în care a fost înfipt buretele îmbibat cu oțet. În mănăstire se mai găsește o parte din Brâul Maicii Domnului, moaștele a aproape 200 de sfinți, între care și capul Sfântului Ioan Gură de Aur (350-407), având urechea stângă întreagă, capul Sfântului Grigorie Teologul, al Sfântului Mucenic Iacob Perseul, al Sfântului Mare Mucenic Mercurie, degetul mare de la mâna dreaptă a Sfântului Ioan Botezătorul, mâna dreaptă a Sfintei Mare Mucenițe Ecaterina și multe alte sfinte moaște.

Legături reînnodate

În prezent, mănăstirea Vatopedu are în jur de 80 de călugări din mai multe țări, între care și 12 monahi români. Într-o chilie, aproape de mănăstire, se nevoiește părintele Iosif Vatopedinul, fost ucenic al Cuviosului Iosif Isihastul (m.1959), cel care a revitalizat viața monahală de pe Athos.

Stareț este părintele Efrem, care a luat conducerea de când mănăstirea a trecut de la forma de viață idioritmică, adică viață de sine, la viața de obște. În ultimii cinci ani, Părintele Efrem a vizitat de trei ori România, ultima dată în octombrie 2004, când a venit și la Târgu-Mureș și la mănăstirea Recea, aducând trei sfinte moaște: ale Sfântului Grigorie Teologul și ale Sfinților Doctori fără de arginți Cosma și Damian.

Printre chiliile aflate pe teritoriul Mănăstirii Vatopedu se află și trei chilii românești: Sfântul Gheorghe, Sfântul Ioan Botezătorul și Sfântul Ipatie.

Ioan BUTIURCÄ‚

Din cuvintele Părintelui Efrem, starețul mănăstirii Vatopedu:

“Sfântul Munte este locul vieții tainice întru Hristos, este acel spațiu în care domnește pacea lui Hristos, este tărâmul care îi ademenește pe acei oameni care îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu.”

“Harul lui Dumnezeu îi cheamă pe monahi pe Sfântul Munte, le dă puterea aceasta suprafirească să se despartă de rude și de prieteni, să depășească legile firii, pentru că viața monahală aceasta înseamnă – viață mai presus de fire, mai presus de cuvânt.”

“Monahismul îi atrage pe oamenii care nu iubesc lumea. Însă aceștia, atunci când pleacă din lume, nu îi urăsc pe oameni, ci urăsc cugetarea lumeasca. Ei pleacă din lume, depărtându-se de cauzele căderii, pentru a se uni într-adevăr cu Dumnzeu. Iar atunci când reușesc acest lucru, cu ajutorul harului lui Dumnezeu, orânduiește Dumnezeu să se reîntoarcă în lume și să-i ajute pe semenii lor prin diferite mijloace.”

“Liber nu este cel care face tot ce vrea, merge oriunde vrea, spune tot ce vrea, ci este cel care este eliberat de patimi. Acela este cel liber cu adevărat. Iar asta se poate realiza numai în Hristos.”

“Credința este dar de la Dumnezeu, de aceea credinciosul în mod continuu trebuie să ceară de la Dumnezeu credință, să i se dea credință”.

“Acolo unde există duhovnic diavolul nu se apropie”.