La firul ierbii
Într-o săptămână în care scandalul Belu-Bitang a ținut capul de afiș al ziarelor, e greu să mai spui ceva notabil, altceva decât referitor la gimnastică, despre sportul nostru cel de toate zilele. Și totuși, să vedem ce mai e nou prin acest Târgu Mureș, în care sportul e adesea faultat fără nici o jenă de aleși locali.
Aș începe cu poziția de ofsaid în care s-a așezat cel mai iubit edil al orașului, domnul doctor Dorin Florea. E musai să vă spun despre indignarea pe care a stârnit-o primarul Florea printre cei care au făcut mult mai mult decât el pentru sportul din acest oraș. Supărarea, de altfel absolut justificată, a celor în discuție se referă la cele declarate, nu cu multe zile în urmă, de doctorul Florea la inaugurarea piscinei – care, minune mare, va funcționa timp de 6 luni cu aceeși apă, dar asta e o altă problemă. Cică dom’ primar a arătat cu degetul spre profesorii de natație de la Clubul Sportiv Școlar și a spus că aceștia bagă în buzunar bani luați de la copii. Iar acum reproduc fidel, ca să nu fiu acuzat de răutate, comentariile celor de care vorbeam mai devreme: “Păi nu-i este rușine lui, ca fost chirug, să afirme așa ceva. Câți bani a primit el ca medic de la pacienți? Și câte comisioane a încasat ca primar? Cum îndrăznește tocmai el să arunce cu piatra, mai ales că nu a făcut mai nimic pentru sportul mureșean”. Eu zic să-l dea în judecată.
Și pentru că tot suntem la capitolul Dorin Florea și supărările, le dăm cuvântul celor de la Clubul Sportiv Mureșul, unde s-a inaugurat sâmbătă un patinoar modern. Cică, zic ei, ar fi declarat dom’ primar, la un moment dat, că a oferit, în marea-i generozitate, niscaiva bani pentru patinoar, veste care i-a cam scos din pepeni pe cei de la Mureșul, care nu auziră nimic, da’ chiar nimic, despre bani veniți de la Primărie. Și să știți că nici noi nu am auzit despre așa ceva și cred că nici contabila Primăriei.
În fine, se zvonește că un oarecare sponsor local, adică aproape local, după ce a arătat oareșce interes pentru sprijinirea unei echipe de fotbal din urbe, acum se cam codește și e nehotărât. Păi dacă nici acum când “calea e deschisă” nu se adună cei care pot să ridice echipa cu pricina, atunci nu ne rămâne decât să facem ciocul mic și să ne pară rău că nu ne-am născut prin alte parți. Hai băieții!
de Florin MARCEL



