Veșnicele plecări
Aș face un sondaj. Nu unul politic, pentru a testa șansele vreunui partid de a accede la putere, sau ale vreunui candidat, la înalte demnități. Acele sondaje oricum nu reflectă realitatea. Aș comanda însă un sondaj, care să fie real, printre tinerii absolvenți, printre cei care zilele acestea termină licee sau facultăți. Sunt curioasă să aflu câți dintre acești tineri (mai) doresc să rămână în țară, să-și găsească aici ceva de lucru, să-și întemeieze aici o familie. Cred că m-aș speria dacă aș știi numărul celor care visează să plece să-și facă un rost prin alte părți. Din nefericire, numărul acelor tineri care vor să își încerce norocul în altă țară decât România, este extrem de mare. Din nefericire, cei care vor să plece în lumea largă sunt cei mai buni dintre noi, cei care au performanțe și care se pot pune în valoare acolo, mult mai bine decât aici. Pentru că la noi este mai important cum te cheamă și a cui pilă ești. Nu importă prea mult, câteodată aproape deloc, ce știi să faci, ce școli ai terminat, câtă ambiție și câte putere de muncă ai.
Iar tinerii, tocmai în momentele de cumpănă, când trebuie să aleagă între a rămâne în țară și a aștepta o tură, două, trei, pentru a ajunge acolo unde merită, și a pleca pentru a lucra sau a studia mai departe în străinătate, nu sunt sprijiniți. Nu trebuie să vă reamintesc cum se ia examenul de bacalaureat, cum se intră la facultate, cum se ajunge într-un post bun și călduț.
Când eram studentă în anul IV de facultate, toate aceste locuri comune mă îngrozeau. Cu atât mai mult cu cât am avut șansa de a vedea ce oportunități de studiu și de lucru sunt în alte țări. Și, la fel ca mulți dintre colegii mei de generație, voiam să plec, să o iau de la capăt într-un loc unde toți au șanse egale. Sau aproape. Nici nu concepeam să rămân în România. Și cum puteam gândi altfel în condițiile în care, ca dascăl, aș fi câștigat 2 milioane de lei?! Iar decizia mea și a celor de vârsta mea era justificată. La fel este și dorința absolvenților de acum. Care nu întrevăd o variantă viabilă de a-și construi viitorul aici. În momentul de față avem o gravă problemă. Deoarece tinerii valoroși iau calea străinătății. Sigur, nu este ușor să îți faci drum printre străini, să te obișnuiști cu mentalități, altele decât cele în care ai crescut. Cu toate acestea, tinerii pleacă. Unii să muncească, alții să își continue studiile. Iar noi pierdem. Pierdem tocmai acele elemente care dau vigoarea unui popor. Dar poate că asta merităm. Pentru că nu știm să ne apreciem tinerii, pentru că nu știm să ne evidențiem valorile. Credeți că întâmplător Brâncuși a trebuit să plece la Paris pentru a deveni celebru și pionier al sculpturii moderne? Credeți că este o pură întâmplare că mulți dintre conducătorii noștri destoinici, care au vrut să ridice țara asta, și-au dat sufletul departe de ai lor? Nu știu dacă plecarea e o soluție. Poate ar trebui ca toate mințile luminate să rămână aici, să schimbe năravul ăsta al nostru, al românilor, de a nu suporta ca cineva să se ridice deasupra noastră, să fie mai bun, mai deștept, mai harnic. Mi-e teamă însă să nu fie o luptă zadarnică, cu rezultatul știut de la bun început. Mi-e teamă ca acești tineri, dacă vor accepta provocarea, să nu se frângă în încleștarea cu obiceiuri adânc înrădăcinate. Dar dacă își vor asuma lupta, aceasta ar trebui să fie dreaptă, sinceră. Ca între bărbați. Fără șmecherii și subterfugii. Este o chestiune care ține de demnitate. Să fim, dar, drepți măcar cu copiii noștri.
