Ziua Mondială a Femeii Rurale la Albești

În această țară binecuvântată de Dumnezeu, indiferent de ce se

întâmplă în cercurile înalte, talpa țării se ghidează după reguli nescrise de mii de ani. Sărbătorile tradiționale se țin cu sfințenie, dar dacă apar altele noi, din cele mondiale? Cum ar fi de pildă Ziua Mondială a Femeii Rurale? Am purces la drum ca să aflăm direct de la sursă. Acasă la femeile din Albești.

N-aș putea să spun de câte ori am trecut pe acolo, fără să fi știut că trenul ce mă purta spre alte meleaguri trecea exact pe calea ferată ce taie în două comuna Albești.

Pe 15 octombrie, de ziua Mondială a Femeii Rurale am ajuns cu mașina în comuna ce numără peste cinci mii de locuitori potrivit recensământului din 2002. Dincolo de bariera virtuală-adică sunet și lumină-un drum de țară duce în centrul comunei. Primăria, dispensarul, căminul cultural, școala, grădinița, biserica veche și monumentul Eroilor, toate instituțiile reprezentative, frumos colorate și îngrijite marchează kilometrul zero al comunei. Pe drum rar întâlnim oameni. Unii se urcă în mașini personale și dispar înainte de a-i putea întreba unde sunt femeile? Comuna pare nelocuită. Ceva agitație este totuși la Primărie, se depun cererile pentru ajutorul de încălzire. Intru și eu și într-adevăr găsesc femeile albeștene la lucru.

“Fac naveta din Sighișoara”

La secretariat am găsit-o pe inginera Steluța Murea, inspector la Primăria din Albești. “Eu fac naveta din Sighișoara, din ’96 lucrez la primărie, sunt măritată, am un băiat de zece ani. O mare parte a zilei o petrec în Albești, de la 7,30 până la 15,30 , uneori și mai mult, lucrez cu oamenii, le cunosc problemele. Sunt mulți pensionari, oameni cu venituri mici, unii lucrează la Sighișoara, alții lucrează dincolo (Germania n.r.). Am primit faxul despre Ziua Mondială a Femeii Rurale, doar atât. De 8 martie în schimb mergem la restaurant cu colegii și sărbătorim. Bineînțeles că ar trebui mai mult respectate femeile și acasă și la locul de muncă. Acasă mă înțeleg cu ai mei. Dar trăim într-o lume a bărbaților. Femeia trebuie să fie odihnită și după cele opt ore de muncă, pentru că bărbatul vrea mâncare gătită, copilul cere să-l ajuți la teme…”, mi-a povestit Steluța, mulțumită că salariile le primesc fără întârziere și nu se fac disponibilizări pentru că și așa Primăria funcționează în subschemă.

La serviciu doamnă, țărancă la câmp

Dincolo de drum am intrat la grădinița din comună, ca să vorbesc cu o albeșteancă get-beget. Directoarea grădiniței, Cioanta Ana Rodica, se află în al 34-lea an de învățământ. “Sunt născută în Albești, pentru că mama n-a mai ajuns cu mine la Sighișoara,” povestea râzând femeia de la care am aflat că în anii trecuți se sărbătorea Ziua Mondială a Femeii Rurale. “Ne adunam într-o clasă, cadrele și soții și sărbătoream cu muzică, dans și o prăjiturică. Un fel de șezătoare cu vechea directoare, de 15 octombrie. Acum cu criza asta, nu s-a mai organizat nimic special.Viața femeii de la țară? E grea. Dimineața la școală, după- masă în gospodărie sau pe câmp…îmi amintesc că m-a văzut un copil când m-a prins ploaia venind de la sapă. A fost tare mirat văzându-mă și i-am spus: așa e viața la țară, dimineața cu mapa, după masa cu sapa!” și a râs sănătos ca omul căruia nu-i e rușine să muncească.

Eliza MUNTEAN