Editorial

100 % românesc înseamnă „mioritic” ?

mihai-veres-poza-noua-zms-jpgNe place să ne mândrim cu performanţele românilor pe plan internaţional, indiferent de domeniu. Când acestea apar, în jurul lor roiesc toţi. Unii îşi fac imagine cu ajutorul lor, alţii diverse campanii, adică tot imagine. Pentru a ajunge la aceste performanţe însă, nimeni nu le acordă sprijinul, dar nici pentru a continua pe aceeaşi linie. Munca, eforturile şi sacrificiile lor şi a celor din jur care au pus suflet pentru a ajunge în vârf sunt scoase în evidenţă de unii, tot pentru interesele proprii. Când răsplata vine din alte părţi şi aceştia nu mai duc lipsă de nimic, toţi „patrioţii” îi recompensează. Primesc titluri de cetăţeni de onoare şi sunt invitaţi la diverse manifestări în care li se aşterne covorul roşu la picioare şi au totul pe tavă. Atunci când au fost la ananghie nu i-a luat nimeni în seamă.Acum ei pot oferi la rândul lor celor nevoiaşi şi deseori aceştia o fac, ştiu ce înseamnă greul. Penuria din jurul performerilor fac mai mult rău. Îi abate de la drumul lor, îi face chiar să uite ce sacrificii au făcut să ajungă acolo, sus, în ciuda faptului că vorba înţeleaptă în care se spune că „este greu să ajungi în vârful piramidei, dar şi mai greu să te menţii”, este cunoscută şi recunoscută.

Cel mai „la modă” exemplu din acest an este cel al tenismenei Simona Halep. După frumosul succes de la Doha a urmat finala de la Roland Garros, prima finală de Grand Slam cu participare românească, după aproape trei decenii. Simona a pierdut, dar a luptat şi a făcut milioane de oameni să fie mândri că sunt români. Au apărut imediat în jurul ei oameni politici, cu recepţii şi diverse activităţi la care era invitată de onoare. Mass media a făcut „săpături” în trecutul ei, i-au studiat familia, activitatea din copilărie. Nu mai conta că era prezentată machidon, era mândria României. În oraşe au apărut panouri cu „Performanţă 100 % românească” în care apare imaginea ei. A avut şi o uşoară accidentare, care a împiedicat-o să participe la câteva turnee, dar a ajuns pe locul 2 tot datorită unei accidentări, a chinezoaicei Na Li. Au urmat alte turnee, în care Simona a evoluat mult sub aşteptări. Scriam la un moment dat, şi eu mândru de ea, ca o recomandare, să rămână cea de până acum.

În comportament n-am semnalat vreo schimbare majoră, dar pe teren n-am mai văzut aceeaşi Simona Halep. A ieşit cu capul jos, după părerea mea, de la US Open, fiind eliminată de numărul 121 mondial. Adevărat, se poate întâmpla ca adversara să prindă o zi de excepţie şi ea una mai puţin bună. N-am văzut însă aceea dorinţă de victorie şi încrâncenarea pentru fiecare minge. Am văzut parcă aceiaşi jucători români din anii precedenţi, care ştiu să piardă „mioritic” după ce au ajuns la un anumit nivel şi banii nu mai sunt o problemă. Sper să nu am dreptate şi să văd o Simona care îndepărtează roiurile din jurul ei şi luptă în continuare să ajungă în vârful piramidei. Chiar când pierde, s-o vedem luptând şi bucurându-se de fiecare punct câştigat, să fie cât mai multe. Aceea este Simona Halep, acela ar trebui să devină spiritul românesc, nu cel din Mioriţa.

 

 

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close