Editoriale & Opinii

„Austria-România, o poveste de succes în UE!

Cu ocazia Zilei Naționale a Austriei, ambasadorul acestei țări la București, Dr. Martin Eichtinger, a avut amabilitatea de a acorda un interviu în exclusivitate Ziarului de Mureș. Excelența sa este mulțumit de nivelul și soliditatea investițiilor austriece în România și consideră că acestea au fost făcute pe termen lung.

Reporter: Ce înseamnă Ziua Națională pentru Excelența Voastră?

Amb. Dr. Martin Eichtinger: Ziua Națională a Austriei amintește de 26 octombrie 1955, ziua în care forțele de ocupație au părăsit definitiv Austria, ea dobândindu-și astfel complet suveranitatea.

Aproape 40 de ani mai târziu, Austria a devenit membru al Uniunii Europene, la care între timp a aderat și România. Anul acesta comemorăm în special și aniversarea a 20 de ani de la căderea Cortinei de Fier. Mulțumită cetățenilor și cetățenelor statelor din Europa de Est, libertatea și democrația au învins tirania și opresiunea. De atunci la Uniunea Europeană au mai aderat 15 state, Uniunea Europeană dovedindu-se a fi proiectul de pace cu cel mai mare succes din istoria europeană.

Rep.: Ce manifestări specifice organizează Ambasada cu această ocazie?

Amb. Dr. Martin Eichtinger: Ambasada Austriei organizează cu prilejul Zilei Naționale trei recepții. Pe 26 octombrie are loc la București marea recepție cu ocazia Zilei Naționale, în cadrul căreia quartetul filarmonicii „George Enescu” va oferi un recital. Pe 24 octombrie va avea loc o recepție la Cristian, județul Sibiu, pentru landleri. Aceștia sunt urmașii acelor austrieci care au imigrat acum 275 de ani în Transilvania. Tot pentru urmași austrieci, ai celor din Stiria și Tirol, care au imigrat acum 200 de ani în Banat, se organizează pe 28 octombrie o recepție la Anina.

Rep.: Cum ați caracteriza evoluția relațiilor bilaterale, în toate planurile, dintre Austria și România?

Amb. Dr. Martin Eichtinger: De la aderarea României la Uniunea Europeană, Austria și România au devenit parteneri strategici. Acest parteneriat se întemeiază pe două lucruri importante: pe de o parte, România a devenit piața cea mai importantă pentru investiții austriece în Europa Centrală și de Est. Pe de altă parte, Austria și România sunt inițiatori comuni și sprijină împreună unele proiecte cheie ale Uniunii Europene, cum ar fi construcția gazoductului Nabucco, care are importanță vitală în ceea ce privește pe viitor securitatea alimentării cu gaz în Europa sau elaborarea unei strategii substanțiale pentru spațiul danubian.

Rep.: Câți investitori austrieci sunt în acest moment în România, cu aproximație?

Amb. Dr. Martin Eichtinger: În acest moment în România activează în jur de 5400 de firme austriece.

Rep.: Care este suma pe care aceștia au investit-o în țara noastră și care sunt principalele domenii spre care s-au îndreptat?

Amb. Dr. Martin Eichtinger: Firmele austriece au investit din anul 1990 circa 12 miliarde de Euro, investiții directe, plasând astfel Austria în fruntea investitorilor străini în România. Dar și anul acesta, în ciuda crizei economice, firme austriece au efectuat investiții mari în România.

Rep.: Pentru foarte mulți investițiile austriece în România înseamnă OMV și Erste Bank. Care sunt ceilalți mari investitori, despre care se cunosc mai puține lucruri?

Amb. Dr. Martin Eichtinger: Ar dura prea mult să enumer chiar și numai cele mai importante firme austriece. Băncile austriece dețin un segment de piață de 30%, în domeniul asigurărilor segmentul de piață se află la 44%. Investițiile austriece se găsesc în toate domeniile economiei românești, de la domeniul imobiliar până la cel de construcții, de la lanțuri comerciale până la tehnologie IT sau de mediu, chiar și în agricultură găsim investitori austrieci mari.

Rep.: Ce oportunități oferă județul Mureș (și Transilvania în general) investitorilor din Austria?

Amb. Dr. Martin Eichtinger: Firmele austriece apreciază în România piața mare, care are un potențial de viitor considerabil, dar și potențialul forței de muncă bine formate, precum și poziția geostrategică ca poartă spre Marea Neagră și Regiunea Caucazului. Legăturile cu Transilvania și Mureș sunt marcate de o istorie comună, dovadă fiind o moștenire culturală bogată.

Rep.: Cum percep oamenii de afaceri austrieci România în anul 2009? Cât de mult a afectat această percepție criza economică, peste care s-a suprapus cea politică?

Amb. Dr. Martin Eichtinger: În principiu, firmele austriece își vor continua angajamentele asumate pe piețele din România. Ele au venit în România cu intenția de a fi active aici pe durată lungă. Ele recunosc marele potențial al pieței românești și se așteaptă, ca după încheierea crizei, România să se întoarcă la o creștere peste media europeană.

Rep.: Care este potențialul de creștere a investițiilor austriece în România?

Amb. Dr. Martin Eichtinger: Multe analize prevăd o recuperare a economiei în a doua jumătate a anului viitor. Nu se știe însă când România va atinge din nou rata de creștere pe care a avut-o în anii dinainte de criză. Eu sunt optimist și cred în șansa unei recuperări rapide. În favoarea acestui lucru aș aminti nevoia de recuperare pe care România o are în multe sectoare, dar și interesul constant al investitorilor străini și mai ales al celor austrieci.

Rep.: Un mesaj cu ocazia Zilei Naționale a Austriei pentru cetățenii acestei țări care locuiesc sau lucrează în România.

Amb. Dr. Martin Eichtinger: Le doresc tuturor concetățenilor mei și tuturor prietenilor Austriei, oriunde s-ar afla în România, o Zi Națională minunată. Putem fi mândri că țările noastre sunt parte a poveștii europene de succes, a Uniunii Europene. Ne doresc tuturor să conlucrăm la realizarea țelurilor noastre comune!

Alin BOLBOS

Show More

Related Articles

Back to top button
Close