Arestarea unui comisar din Poliția mureșeană

A fost un poliţist cu multă experienţă, iar calitățile personale l-au ajutat să avanseze până la gradul profesional de comisar ajutor în poliţia municipală. Legăturile personale cu protopopul greco-catolic Alexandru Todea, dar şi cu mai mulţi membri ai mişcării legionare mureşene i-au întrerupt cariera. Acestea sunt aspectele pe care le-am relevat din documentele studiate în arhivele mureșene. Alte acuzaţii care i s-au adus, au fost de-a dreptul hilare. Se doreau însă cu orice preţ exemple care să ilustreze lupta de clasă şi desprinderea de trecutul burghez, cu funcţionarii lui cu tot. Prin trecutul său, prin atitudinea sa, dar mai ales prin cercurile pe care le frecventa, comisarul ajutor Gheorghe Munteanu din poliţia municipală era victima perfectă.

Siguranța Statului se transformă…

Gheorghe Munteanu a fost mai întâi disponibilizat, iar la scurt timp arestat. Devenise un caz ce trebuia să servească drept exemplu de „vigilenţă revoluţionară”. În august 1948, acest caz a fost prelucrat cu întregul aparat al Regionalei Cluj al Siguranţei – în subordinea căruia intra şi Mureşul – la ordinul inspectorului general Mihai Patriciu. Cronologic vorbind, arestarea comisarului ajutor Gheorghe Munteanu s-a făcut înaintea anchetării chestorului mureşean Romulus Pop. O lună mai târziu, în septembrie 1948, locul Siguranţei era luat de Direcţia Generală a Securităţii Poporului. Marea epurare a vechiului aparat burghez intra acum în linie dreaptă. În august 1948, în Serviciul de Siguranţă Mureş erau încadrate un număr de 37 de persoane. La Târgu Mureş erau 26 persoane (de la prim chestor, la femeia de serviciu), 6 persoane la Reghin, 3 persoane la Topliţa şi 2 persoane la Sovata. Siguranţa mureşeană – şi aceasta nu era o excepţie – funcţiona în 1948 cu cadre provenite din vechiul regim. La nivel de conducere au fost numiţi însă oamenii noului regim instalat în noiembrie 1946. Doi ani mai târziu, în noiembrie 1948, recent înfiinţata Securitate mureşeană funcţiona cu 38 de oameni – o parte fuseseră deja epuraţi şi încadraţi alţii în locul lor – dar noua instituţie avea aceeaşi conducere: dr. Strul Mauriciu, respectiv Mihaly Alexandru, fost ceaprazar (confecționa chipie militare), ambii membri ai PCR, aceştia fiind numiţi la conducerea Siguranţei de către partid. Din studiul documentelor de arhivă, reiese însă un fapt interesant şi cât se poate de sugestiv. Din totalul de lucrători ai Securităţii, în noiembrie 1948, în PCR erau înscrişi doar 18, ceilalţi nefiind membrii PCR. Cu sabia lui Damocles deasupra capului, ceilalţi lucrători – cu excepţia dactilografei Sandorfi Ema şi a agentului Ştefan Boroş – vor face rapid cereri de primire în partid. În ce măsură i-a ajutat acest gest? E greu de spus. În carieră aproape deloc. În aprilie 1951, la trei ani de la respectivul gest, Securitatea mureşeană se dispensase în totalitate de vechii lucrători proveniţi din Siguranţă. Cererile de intrare în partid nu mai contaseră. Contase doar dosarul de personal. Ori, al lor era unul „pătat”. Deveniseră indezirabili. Dar şi victime perfecte ale unei cauze iluzorii.

Cazul comisarului ajutor Gheorghe Munteanu şi….

În august 1948, Inspectoratul Regional de Siguranţă Cluj, difuza către unităţile subordonate ordinul circular cu nr. 8316-S. Ordinul se referea la ”faptele abuzive săvârşite de comisarul ajutor Munteanu Gheorghe, de la Serviciul de Siguranţă Târgu Mureş.” Celui menţionat în ordin i se imputau mai multe fapte. Printre cele mai grave figura aceea că „..în ianuarie 1948, l-a reţinut pe protopopul manist Alexandru Todea, din Reghin, reacţionar şi duşman al R.P.R., ….cu care a intrat în relaţii pentru a-i favoriza un împrumut (5.000 de lei – n.a.) pentru Luduşan Gheorghe, cunoscut al protopopului…” La fel de gravă era şi acuzaţia ce i se aducea comisarului ajutor Gheorghe Munteanu de a fi intrat în relaţii cu diferiţi legionari arestaţi. În acest sens, era acuzat de faptul că în iunie 1948 „de la arestatul legionar Moldovan Alexandru, a împrumutat un ceas de mână pe care acum îl poartă el.” La fel de gravă, în opinia mai marilor Siguranţei, era şi acuzaţia potrivit căreia, „de la arestatul legionar Borcoman Vasile şi-a însuşit mâncarea pe care acesta o avea…” Această ultimă acuzaţie este însă greu de crezut. Dacă prima dintre ele este credibilă, celelalte două sunt mai degrabă menite a-l compromite moral. În cuprinsul circularei se mai cerea ca aceasta să fie prelucrată imediat „pentru că orice compromis, orice delăsare sau lipsă de vigilenţă în faţa duşmanului, distruge spiritul poliţienesc adevărat democratic, în slujba clasei muncitoare.” La finalul anchetei, comisarul ajutor Gheorghe Munteanu a fost deferit Procuraturii Militare Târgu Mureş.

…cazul protopopului greco-catolic Alexandru Todea

Prin decretul numărul 358, din 1 decembrie 1948, biserica greco-catolică din România, a fost desfiinţată. Toţi cei şase episcopi greco-catolici, Ioan Suciu, Iuliu Hossu, Valeriu Traian Frenţiu, Alexandru Rusu, Ioan Bălan şi Vasile Aftenie au fost arestaţi între 28-29 octombrie 1848. Reprezentanţa Sfântului Scaun la Bucureşti, Nunţiatura Apostolică, a protestat faţă de această situaţie care reprezenta un abuz grav faţă de libertatea de credinţă. În această situaţie, comuniştii au recurs în 1950, la înscenarea unui proces de spionaj, desfăşurat la Tribunalul Militar Bucureşti, în urma căruia reprezentanţii Sfântului Scaun au trebuit să părăsească România. Cu toate acestea, Nunţiatura a reuşit în primii ani după scoaterea în afara legii a cultului greco-catolic, să contribuie la consacrarea a şase episcopi auxiliari clandestini: Alexandru Todea, Tit-Liviu Chinezu, Iuliu Hârţea, Ioan Cherteş, Ioan Ploscaru şi Ioan Dragomir. Prin ordinul semnat de colonelul de securitate Gavril Birtaş, o figură sinistră a anilor ’50, toate Direcţiile Regionale de Securitate trebuiau să întocmească fişe personale ale mai multor categorii de preoţi. Au urmat apoi arestările, anchetele, procesele şi condamnările. Sub acuzaţia de înaltă trădare, agitaţie publică şi uz de fals, Alexandru Todea a fost arestat şi condamnat la muncă silnică pe viaţă prin sentinţa nr.104, din 20 februarie 1952, de către Secţia a II-a a Tribunalului Militar Bucureşti. Prin decretul 1563, pedeapsa i-a fost comutată la 25 de ani de muncă silnică, dar prin Decretul 411 din 1964 a fost eliberat, după 12 ani de închisoare executaţi în diverse penitenciare. După ieşirea din închisoare, Alexandru Todea a devenit “obiectiv de urmărire informativă”, întrucât era cunoscută puterea de atracţie şi charisma sa extraordinară. Se dorea izolarea acestuia pentru a nu face prozeliţi. Era supravegheat atât cu echipe de filaj mobile, cât şi cu echipe fixe astfel încât să poată fi supravegheat 24 de ore din 24. Persoanele care îl frecventau au fost atenţionate să-şi rărească sau chiar să abandoneze vizitele la episcop. În decursul anilor, în dosarul de urmărire informativă al episcopului Todea, au fost făcute diferite înscrisuri care reflectau “grija” Securităţii faţă de persoana sa. ”La Reghin, cel în cauză – scria unul dintre cei însărcinaţi cu supravegherea episcopului – are legături mai apropiate cu numiţii: Costinaş Susana, fostă călugăriţă greco-catolică, condamnată politic; cu Vultur Eugen, laic; la Târnăveni cu Guţiu Gheorghe, fost preot greco-catolic, condamnat politic; la Iernut cu Roşca Ioan, Crăciun Ioan, Ficica Cornel, foşti preoţi greco-catolici şi condamnaţi politic şi cu care continuă să aibă legături şi contacte…” Într-un alt paragraf al notei-raport, se specifica: ”Todea are relaţii şi cu Marton Aron şi Lestyan Francisc din Târgu Mureş, dar şi cu alţi preoţi romano-catolici din Alba-Iulia”. Incriminarea din dosarul său, continua: ”…şi-a amenajat încăperea în care locuieşte în lăcaş de cult, unde celebrează liturghii în rit greco-catolic…S-a stabilit că primeşte trimestrial de la banca elveţiană Bank – Union din Zurich, suma de 4000-5000 de lei”. Cardinalul a făcut faţă cu tărie şi multă demnitate acestor încercări prin care i-a fost dat să treacă. Mai mult chiar, a apucat să supravieţuiască şi momentului ’89.