Bisericuța nimănui din Trei Sate

Biserica de lemn din Trei Sate, are hramul “Adormirea Maicii Domnului”. Parcă nu întâmplător… Întreaga suflare de enoriași pare cufundată într-o dulce adormire. De câțiva ani, niciun român nu mai locuiește în sat. Așa se face că nici la bisericuță nu mai are cine se închina. Din când în când, câte un trecător suspină : “Păcat… În alte părți, oamenii nu au unde să se închine, iar aici biserica stă degeaba. Zice-se că pe vremuri era mai frumoasă, cică ar fi fost monument istoric…”

Localitatea s-a format, după cum îi spune și numele, prin contopirea unor vechi așezări, aflate foarte aproape una de cealaltă : Cioc, Ștefănești și Hotești. În total, Trei Sate. Încă de la începutul secolului 20, prezența românilor în sat era minimă : din cei 1641 de locuitori ai comunei, doar patru declarându-se români, deși după religie erau înregistrați 22 de greco-catolici și 2 ortodocși, confesiuni românești tradiționale. Biserica “Adormirea Maicii Domnului” a fost construită la începutul anilor 1700, la insistențele localnicilor revoltați că se întâlneau ba la unul, ba la altul pentru slujbă. Atunci, viața religioasă a satului promitea multe.

Românii undercover

Erzsebet néni stă peste drum de biserică. Nu știe o iotă românește, dar ne spune în maghiară o istorioară a lăcașului. “Eu m-am născut aici și nu țin minte să fi văzut vreun român venind la slujbă. Erau mai demult doi, dar și ăia s-au căsătorit la noi și nu mai sunt ortodocși. Acum se țin de maghiari.” Situații de genul acesta se întâlnesc la tot pasul în Trei Sate. Români deznaționalizați, care nu mai au pic de habar despre identitatea lor etnică. În localitate au existat întotdeauna trei biserici: una romano-catolică, una reformată și una unitariană. Cea ortodoxă este a patra, chiar dacă este biserică numai cu numele. O clădire și atât. La sărbători, ca să mai îndulcească situația, mai vine preotul din Sângeorgiu de Pădure împreună cu câțiva enoriași și țin câteo slujbă ca să nu piară de tot tradiția. În rest, muncitorii care sapă șanțuri își mănâncă prânzul pe pragul ei. E mai umbră acolo.

Un kitch cât se poate de frumos

Cu timpul lăcașul a început să se deterioreze. Localnicii l-au peticit pe ici colea, însă la un moment dat a ajuns într-o stare atât de precară, încât vecinului de lângă biserică îi era frică să nu se trezească într-o zi cu turla în bucătărie. Așa se face că oamenii s-au pus pe treabă. L-au dat în trăznet de patrimoniu și au pus gospodărește mâna pe mistrie. Au dat o tencuială de mama focului, au scos toate icoanele vechi și au văruit pereții, până ce i-au scos de un alb imaculat. Faptul că în acel moment edificiul a ieșit din circuitul monumentelor istorice nu a părut să deranjeze pe nimeni. La sfințirea noului lăcaș imaculat a participat chiar Î.P.S. Andrei Andreicuț. Și localnicii din sat sunt tare mândri de ea, chiar dacă nu le aparține. Ce-i drept, are onduleu roșu, în loc de șindrilă, îmbinat cu o turlă din lemn, hanțe atârnând de gard și drapel în frunte… All inclusive.

Adelheid CUCU