Bucuriile simple aduc adevărata împlinire sufletească
Azi se numără conturile din bănci, bijuteriile, terenurile, relațiile profitabile. Se fac calcule, după calcule… inclusiv, sau mai ales, politice. Pe mulți asta îi face fericiți. Foarte fericiți. Cândva și pe tine, trebuie să recunoști, pe vremea când făceai politică angajată. Știu, te-ai retras. Oamenii ”noi” sau poate ai ”timpurilor noi” schimbă azi case, mașini, neveste… sau se înscriu în cluburi așa-zis elitiste și încearcă lucruri noi, mai mult sau mai puțin morale în locuri considerate discrete. Cuibușoare de nebunii…. Dar nu toți se schimbă ”în ton” cu timpurile. Și asta pentru că au primit ”semnul”. De sus. Uneori discret, alteori ca un trăznet. Totul este să știi să-l înțelegi și să acționezi în consecință.
Câți se mai bucură azi de un răsărit de soare? Dar de un apus splendid, ca la țară, demult, când copii fiind, unii dintre noi mânau caprele sau vacile, pe drum de seară, înnapoi spre casă? Dar bucuria firului de iarbă îțit din zăpada care da să se topească la sfârșit de februarie, o mai are cineva? Bucurii simple, dar intense, adevăratele bucurii pe care mulți le descoperă sau redescoperă abia după ce au ieșit dintr-o suferință sau dintr-o depresie cauzată de vreo boală cu care au ajuns să se confrunte la un moment dat. Atunci când s-au regăsit pe ei. Și l-au (re)găsit pe Dumnezeu. Abia atunci învață – dacă au uitat – că există bucurii simple, date de reușita, prin forțele proprii, fără pile și intervenții, a copiilor lor, crescuți cu trudă, sacrificii și dragoste în aceeași măsură, sau bucuria incomensurabilă determinată de surâsul nevinovat și sincer al nepoților. Te regăsești în ei și te bucuri intens. Te naști a doua oară și-i mulțumești bunului Dumnezeu pentru ceea ce ți-a dat. Stai și te întrebi, ce ai făcut tu deosebit ca să meriți toate acestea, la un loc? Cum poți oare să-i mulțumești lui Dumnezeu pentru tot ceea ce ți-a dat? Asta pe când alții copii sunt părăsiți prin canale, pe câmpuri sau prin maternități.
Poate că bucuria ta e un pic cam egoistă… În fiecare an, din 1993 încoace, în România sunt abandonați în maternități circa 1100 de copii. Ființe nevinovate cu destine frânte… Realizezi că îmbătrânești, ai regrete, angoase, poate și spaime, dar parcă n-ar fi vorba de tine, ci de altul. Paradoxal poate, dar sufletul refuză să îmbătrânească, rămâne tânăr, doar ”învelișul” fizic pare că se uzează puțin câte puțin, sub curgerea inexorabilă a timpului. Realizezi că prin ceea ce ți-a fost dăruit, prin ceea ce ți-a fost dat să trăiești în unele momente, ești cel mai fericit dintre muritori. Realizezi că poate ai avut și tu șansa să participi (discret) la momente istorice deosebite, de schimbare, chiar dacă ai regretul că nu s-a întâmplat așa cum te-ai așteptat să se întâmple. Realizezi că ai cunoscut oameni interesanți, de mare cuprindere intelectuală și morală, adevărate caractere, care te-au așezat la masa lor tratându-te ca pe un egal. Nu ți-au cerut nimic și nu le-ai cerut nimic. O relație firească între oameni de caracter. Și ai păstrat, peste timp, contactul cu ei. Toate acestea la un loc sunt adevăratele bucurii. Cele care dau sens și plinătate existenței noastre. Care ne unesc și ne împlinesc viețile.
Sunt bucuriile simple și necontaminate de egoism, de ură, de interese, de avariție, de răutate și meschinării. E adevărata fericire. Cea care ne face să rămânem OAMENI, dragă prietene, OAMENI.
