Editoriale & Opinii

Ce soluții sunt pentru mureșenii fără apă caldă?

Dacă săptămâna trecută eram anunțați că târgumureșenii branșați la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice vor avea apă caldă și căldură la iarnă, cel puțin în blocurile unde se renta, ulterior, unul din ciceprimari a anunțat că sistemul este mort din toate punctele de vedere, SC Locativ neprimind autorizare din partea ANRSC pentru a opera centralele de cartier.
Prin urmare, dacă toată vara edilii au tergiversat situația creată după rezilierea contractului cu E-Star, iată că suntem imediat în pragul sezonului rece, iar târgumureșenii vor avea „onoarea†să se spele din nou la lighean și să dârdâie de frig fără o sursă de căldură. Ei bine, dacă anumite voci au sugerat încă din luna iunie că sistemul nu mai este rentabil și populația să își găsească alternative pentru a avea agent termic, altele au ținut sus și tare că nu putem lăsa un sistem în care s-au băgat milioane de euro pentru modernizare, un sistem inutil în momentul de față.
Acum, la întrebarea miilor de târgumureșeni care nu își permit să își instaleze centrale de apartament sau alte surse de căldură cu tot cu ajutorul social de 2000 lei din partea Primăriei Târgu Mureș, cine va răspunde oare? Cu ce soluții vor veni consilierii locali, aleși de târgumureșenii lăsați fără apă caldă?

Show More

Related Articles

Back to top button
Close