Editorial

Struții români și teama de a avea capul sus

La mai bine de 20 de ani de la schimbarea regimului comunist orice observator diletant – nu e nevoie să fi un expert ca să îți dai seama! – poate spune că românii, și implicit mureșenii, atunci când sunt victimele unui abuz preferă să stea cu capul plecat în loc să acționeze pentru a-și proteja drepturile cetățenești…
Sigur, lumea s-a mai deșteptat cum se spune, s-au înființat instituții care apără drepturile consumatorului, există și pârghii legislative la care orice persoană poate apela în cazul în care consideră că i-au fost lezate drepturile. La fel de adevărat este că o parte din cetățeni reacționează prompt dacă se simt abuzați de o persoană juridică sau de o autoritate, așa cum sunt oameni care deși recunosc că au fost batjocoriți preferă să lase de la ei. Un soi de comoditate la care se adaugă teama că dacă reacționează, cineva s-ar putea răzbuna pe ei sau pe familiile lor. Schimbarea de mentalitate încă nu s-a produs în totalitate…
Cel mai bun exemplu în acest sens îl reprezintă lipsa de reacție a târgumureșenilor rămași fără apă caldă, care deși văduviți de atâta timp de un drept contractual au preferat să se spele în lighean sau să facă dușuri reci, cu înjurăturile de rigoare, decât să acționeze într-o formă organizată și să solicite daune pentru abuzul la care au fost supuși…
Alternative există. De exemplu, Liga Pro Europa oferă asistență juridică gratuită celor care doresc să scoată capul din nisipul umilinței de a fi privați de apă caldă, la fel cum Asociația „Agere Pro Aliis†– despre care puteți citi azi în „Zi de Zi†– are ca activitate principală apărarea victimelor abuzurilor…
Ce mai așteptăm atunci?!

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close