Cum am ratat – de 2 ori – să devin om politic

 Acum 14 ani, în vara anului 2000, am hotărât să fac și eu politică angajată. Aerul proaspăt al libertății m-a făcut să mă înscriu într-un partid care, consideram eu atunci, mă reprezintă ca cetățean. Trebuie să recunosc că la înscrierea mea în respectivul partid a contat mult și un anume imbold dat de un fost coleg de bancă din școala generală, om cu state vechi în partid, și care a insistat mult în acest sens. Fostul coleg de școală și de bătut mingea pe maidane, de altfel bine orientat politic, avea să ajungă nu peste mult timp șef al finanțelor publice locale, dovadă că alesese bine și încerca, probabil cu bune intenții, să facă același lucru și cu mine care, după cum avea el să constate (și să-mi spună deschis), eram cam (prea) rigid. De… eram tributar unui mediu care mă formase și în care lucrasem câțiva ani buni, mediu în care ideea de compromis, fie el și politic, era străină.

Nu puteam să-l contrazic pe acel coleg, că doar știa el ce știa, era hârșit într-ale politicii, nu degeaba avea la acel moment o vechime de 8 ani în partid. În treacăt fie spus, azi nu mai face politică – s-a lecuit – își vede liniștit de serviciu și catedra pe care o ocupă la o facultate din localitate. E fericit și nu prea îi mai face plăcere să-și amintească de experiența sa politică. Devenit proaspăt membru de partid am fost promovat (nestatutar) direct în consiliul municipal al partidului. Nu aveam vechime ca lipitor de afișe, de cărăuș de geantă, etc., dar fusesem promovat. În consiliul municipal, lume bună, cu pretenții…. ce să spun. Mă simțeam orecum stingher printre cei care făceau, desfăceau și interpretau ițele politicii locale și centrale. Am stat exact 5 luni în partid. Suficient timp ca să le pot organiza sistemul de anunțare al membrilor de partid, pe cartiere și cvartale, pentru evenimentele mai importante și care cereau o mobilizare masivă a membrilor de partid. Nu știu dacă azi se mai păstrează ceva din el pentru că îmi consumasem câteva zile bune ca să-l pot concepe și organiza. Într-o bună zi, am plecat din partid așa cum am venit: discret, fără să anunț, fără niciun fel de regrete și fără să mă uit înapoi. Nu era de mine. Nu eram făcut pentru așa ceva. Însă ceea ce a cântărit cel mai mult în luarea deciziei de a pleca a fost faptul că acolo, la ședințe, am dat peste un tip grobian și incult, dar șef la municipiu și care, când dădea mâna cu noi, își etala sfidător ghiulul de neam prost. Îți întindea mâna flască într-un fel arogant, cu exteriorul în afară, dându-ți senzația că așteaptă so i-o pupi. În același timp te privea oareum sfidător, ca pe un gândac din insectarul personal. Deși absolvent de studii superioare, era incapabil de un dialog ceva mai elevat. Tipul avea un limbaj greu de redat în cuvinte. Ce să caut eu lângă un asemenea personaj? Ce aveam noi doi în comun?

Au trecut exact 14 ani de atunci… Anul acesta, în urmă cu circa două luni, am primit o ofertă interesantă și frumos ”amabalată” de a mă înscrie în partid. Altul de data aceasta. La orice mă așteptam, dar nu la o asemenea ofertă. Am răspuns fără să ezit și fără menajamente: ”Nu mă interesează, sincer!” Tipul cu oferta a insistat: ”Bine, dar care e motivul?” I-am replicat scurt: ”Sunt prea bătrân pentru așa ceva, am păreri prea tranșante și sufăr și de coloană.” ”Cum adică suferiți de coloană?”, a venit replica lui. ”Bine. Pur și simplu nu știu să stau cu spatele îndoit, câ în genunchi n-am mai stat de când eram copil de grădiniță. Vă salut!” Asta a fost tot. Nu știu ce impresie și-a făcut mesagerul despre mine, dar mi-am dat seama că atunci când se pronunță cuvântul politică în preajma mea parcă văd roșu în fața ochilor. Și asta pentru că, în timp, mi-am format o părere extrem de proastă despre politica românească și politicieni, în general. Ceea ce se întâmplă în aceste zile în mediul politic românesc, dat peste cap de anchetele DNA, îmi întărește convingerea că avem de a face cu un mediu profund viciat.

Sunt însă speranțe. În tot răul este și un bine. Când anchetele se vor încheia și oamenii respectivi (șmecherii șpăgari demantelați de anchete) își vor ocupa locurile pe care le merită la mititica, partidele vor putea să-și facă bilanțurile. Vor avea astfel șansa unui nou început. Unul de normalitate democratică. Și de real progres.