Editorial

Domnu’ Trandafir sau doamna Blându?

 Foto Balint - EDITORIALMiez de noapte. Exercițiu de memorie selectivă cu gânduri amestecate și ușor contradictorii. Încerc să-mi aduc aminte de acei dascăli care m-au influențat cel mai mult în viață. Modele… adevărate modele. Sunt mulți și încerc să-i ordonez. Logic, cronologic și poate, recunosc, puțin preferențial. Primul care-mi vine în minte este învățătorul toplițean Feigel Istvan. Un evreu de cultură maghiară, supraviețuitor al lagărului de la Auschwitz. Un om cu har, exigent și totuși blând ce preda la secția română. Cu mai bine de 40 de ani în urmă, mi-a pus în mână – mie și altor sute de elevi -, tocul cu peniță. Eu, copilul venit de la țară, învățam să scriu. Ce chin, câtă transpirație… Apoi, profesorul de istorie din gimnaziu, domnul Truța… mă rog, pentru noi, elevii acelor vremuri, ”tovarășul profesor” Truța.

Ne preda cu patos, poate era și puțin actor… dar ce actor! Apoi doamna Varodi, profesoara de limba și literatura română. Jumătate unguroaică, jumătate româncă… ”Doamna” în cauză ne vorbea extraordinar despre Eminescu, Creangă, Caragiale sau Marin Preda. Ultimul dintre ei nu intrase încă în manualele de literatură, dar intrase bine în conștiința publică. Mai ales după ”Delirul” și ”Cel mai iubit dintre pământeni”. Preda trebuia să moară mai întâi, și ca un ”mort frumos și cuminte” – că-n viață deranjase pe mulți – putea fi așezat acum în manuale. L-au scos alții, după 1990…. În micul meu orășel de provincie, unde ”aterizasem” parașutat de soartă, era un climat de normalitate. Un orășel unde chiar se făcea carte. Serioasă și gratuită. ”Șpaga” nu se inventase. Cel puțin nu în formele aberante de azi. Cel mult un buchet de flori, un bibelou de porțelan sau vreo vază mare de flori. Chinezești, desigur, cum altfel? Făceam carte adevărată cu dascăli dăruiți. Adevărate modele. Azi nu mai sunt…. ei au plecat în veșnicie.

Nu mai sunt profesorii mei, dar modele cu siguranță că mai există. Îi cunoaștem puțin sau chiar deloc pentru că sunt modești și anonimi. Nu fac politică, n-au pile și nu ”dau din coate” ca să iasă în evidență. Fac doar meserie. Și o fac bine. Vrem să scriem despre ei în fiecare număr al ziarului. Mai toții colegii mei de clasă au urmat studii superioare. Unii sunt azi chiar aici, în Mureș. Colegul de bancă e un foarte bun economist și a fost șef, un timp, pe la Finanțe. S-a ”liniștit” acum, nu mai face politică și-și vede de afaceri. Vreo doi colegi sunt ingineri pe la E-ON Gaz, o fostă colegă este profesor universitar la medicină (o cunoascută oculistă), unul inginer în Primărie, etc. Nu mai vorbesc de profesorii pe care i-am avut în Liceul Militar…. toți unul și unul. Mulți cu doctorate. Adevărate, nu ca multe dintre cele de azi, luate cine știe cum, unde și în ce condiții. Uneori chiar ”copy paste” că-i mai la îndemână pentru orice analfabet funcțional, dar cu ambiții politice. Ei erau ”domnii Trandafir” ai timpului meu. Doamna Blându a apărut mai târziu. Mult mai târziu. În ”democraţia originală”, când șpaga s-a liberalizat și când a apărut piața concurențială. Inclusiv în educație. Cu școli particulare încropite în grabă și, deseori, și cu profesori improvizați. Grabă dictată de bani. Cât mai mulți bani. Doamna Blându n-a apărut din senin. A fost încurajată să apară, direct sau indirect, de către sistem. De fapt, doamna Blându este o rezultantă a unui sistem atins de boală, care nu mai încurajează competența, dăruirea și talentul. Un sistem care cere o intervenție de urgență, pe ”cord deschis”. Din partea părinților și profesorilor. Care vor și care doresc o schimbare. În beneficiul lor. Nu există profesor care să ia șpagă fără să existe un părinte care să o dea. Mandela spunea că “Educaţia este cea mai puternică armă care poate schimba lumea.” Învățați să folosiți această armă. E spre binele copilului dumneavoastră.

 

 

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close