Editorial

Educația – o problemă vitală a României

Foto Nicu Pop - EDTORIALÎmi aduc aminte perfect de faptul că în primele zile după executarea soților Ceaușescu apăruseră prezentarile alea fulger de la TVRL, cu tot felul de personaje care veneau și ne dădeau sfaturi…. La un moment dat apare un japonez care a spus că România va trebui să investească în educație dacă vrea să aibă un viitor. Am asistat apoi, știm cu toții, la un fenomen invers…. Educația a devenit, treptat, un domeniu din ce în ce mai slab susținut de stat. Am moștenit un sistem educativ destul de bine pus la punct de la comuniști, era ancorat în realitatea românească mult mai bine decât acum și am crezut că așa e bine. Ne mândrim cu olimpicii noștri, cu premiile câștigate de elevii români la diferite concursuri internaționale, cu invențiile noastre și am crezut că așa e bine, că suntem cei mai deștepți! Nu suntem proști, asta-i sigur, dar câți din elevii noștri geniali i-am pus la treabă? Pe câți dintre ei i-am introdus în economie, instituții, etc? La un moment dat i-am trimis la studii pe afară cu scopul de a-i aduce înapoi să reformeze România. Au venit, dar sistemul i-a respins. Risipă și lipsă de viziune…!

Am avut atâtea legi ale educației cel puțin cam câți miniștrii au fost în Guvern. Oare l-au văzut careva pe japonez? A încercat careva să-l convinga pe premier, pe parlamentari și pe președinte să aplice cumva zisele samuraiului? Se vede că nu. Sau ministrul a fost slab, sau parlamentarii, președintele și premierii României au zis că nu ne trebuie nouă obiective mari, că om vedea cum va fi, că las că românul e deștept și se descurcă… Da, se descurcă, dar în afară…. Acolo sunt recunoscuți elevii noștri, li se oferă burse, locuri de muncă bine plătite, perspective de dezvoltare, condiții de trai. Aproape toate personalitățile noastre au fost recunoscute în primul rând afară și abia apoi în țară. De la Henri Coandă, Cioran, Eliade, Palade și alții, toți au s-au afirmat întâi în străinătate și apoi i-am confirmat și noi. Se întâmplă și acum. Copii de-ai noștri lucrează în marile companii internaționale, în universități, în cercetare, sunt recunoscuți și apreciați ca atare. Dar noi nu-i băgăm în seamă decât după ce se afirmă în străinătate…! Este un complex de inferioritate, de nesiguranță, este un semn că valorile noastre nu sunt definite, că nu știm la ce să ne raportăm, ne e frică, etalonul suprem este străinătatea. E foarte grav! Ar trebui să ne amintim de japonez. Ar trebui ca TVR să reia emisiunea respectivă tot la două săptămâni.

Colegul meu Alex Toth, redactorul șef al cotidianului Zi de zi a făcut un demers de excepție prin cartea sa Cealaltă Românie, recent lansată, în care a prezentat câțiva elevi de excepție din județul Mureș care au ajuns la universități prestigioase din străinătate, atrăgând atenția, în fapt, exact asupra acestui risc, că o altă Românie se conturează undeva, că alte culturi își vor pune amprenta asupra acestor copii, că îi pierdem. Nu pe toți, dar pe mulți dintre ei…! În urmă cu câțiva ani, într-o discuție de seară cu un amic profesor îi spuneam că toate legile educației din România de după 1990 au fost făcute doar pentru profesori, elevii fiind a șaptea roată la căruță. Amicul meu s-a supărat pe mine, s-a enervat de-a dreptul, dar eu sunt convins că am avut dreptate. Și se vede în realitatea cotidiană. Și consecințele se văd tot mai tare, și ne va durea rău… și ne vom aminti de japonez!

 

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close