Editorial

Cetățean responsabil caut cauză, partid și lider. Ofer devotament

Într-un exercițiu de minimă sinceritate, eliberați de false pudori și complexe, precum și de un naționalism ieftin, ar trebui să recunoaștem că politicienii noștri, în majoritate covârșitoare, nu au viziune și nici vocația construcției durabile și de perspectivă. După ce, furibunzi, dar cu multe speranțe în ziua de mâine, am pus cu toții umărul la demolarea comunismului, politicienii născuți din spuma mării, au reușit în stilul lor original, o performanță probabil unică în întreaga Europă. Au compromis capitalismul și noțiunea de democrație. În ultimii ani, România seamănă tot mai mult cu o democrație latino-americană. Într-o țară sufocată de interese economico-financiare de anvergură, clanurile interlope au ajuns să aibă legături periculoase cu politicienii de ieri și de azi.

Doar DNA-ul ce pare a mai face ceva ordine la ”stâna atacată”, fie din stânga, fie din dreapta, de lupii hulpavi. Așa că, după mai bine de 20 de ani de “democrație livrată” nouă din afară, cu multă și suspectă generozitate, dar fără “instrucțiuni de folosire”, România a rămas o țară neterminată, cu mulți politicieni sforari și sforăitori în discursuri, neinspirați și nesinceri. Profesorul american de psihologie Frank L.Schmidt spunea că „Nenorocirea în democrație nu este triumful cantității, ci triumful proastei calități.” Proasta calitate e în jurul nostru, la tot pasul, dar mai ales în rândurile celor care ne conduc de mai bine de 20 de ani. Competența profesională, seriozitatea în muncă, credința într-o idee generoasă, sunt termeni ce ar putea foarte bine să fie trecuți la index, pentru că azi, oricum nu prea mai contează. Cine mai are nevoie de oameni competenți? E nevoie de oameni fideli partidului… Lipitorii de afișe de ieri, băieții cărăuși de genți și în general băieții buni la toate, au devenit politicieni de anvergură. Aș râde, dacă n-ar fi cu adevărat tragic. Am din ce în ce, în ultimul timp, o senzație de déjà vu, de întoarcere în timp la anii ’50, când la modă era lozinca: “Cine nu e cu noi, e împotriva noastră.”

Președintele ne-a spus cândva, nu demult, pe un ton ritos – avem oare dreptul să ne îndoim de adevărul spuselor sale? – că România este o țară de mâna a doua. În logica primului om din stat – parcă băsescianism  propunea cineva sa i se spună “sistemului politico-filosofic” prezidențial – și poporul pe care-l păstorește cu grație, e tot de mâna a doua. Dar nici președintele și nici cei care se revendică ca “urmași ai lui Traian”, cum îi numea o frumoasă (și cam atât) politiciana blondă, nu ne spun: ei, politicienii, de ce mână sunt? De ce e țara vinovată de incapacitatea lor de a guverna și de a găsi soluții? De ce e vinovat poporul? De ce atâta dispreț? Dacă somnul rațiunii naște monștri, atunci cu siguranță că un popor de oi, va naște în toate timpurile guverne de lupi. Și asta, pentru ca așa cum spunea scriitorul Paul Bourget, “O revoluție e întotdeauna începută de naivi, continuată de intriganți și exploatată de escroci.” În acest moment, noi românii, tot mai dezbinați de Putere, suntem probabil într-un final de istorie. Unul trist, dezolant și umilitor…

 

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close