Mlaştina irakiană
La şapte luni după ce preşedintele Bush a anunţat încheierea războiului împotriva lui Sadam Hussein, evoluţia ultimelor evenimente din Irak le reaminteşte americanilor de frustrările din perioada conflictului din Vietnam. Potrivit experţilor militari, următoarele 30 de zile vor fi cruciale pentru succesul încercărilor de pacificare a Irakului.
După 210 zile de ocupaţie, bilanţul americanilor în Irak este mai sumbru decât şi-ar fi imaginat până şi cei mai pesimişti membri ai administraţiei Bush. Numărul soldaţilor ucişi de mişcarea de gherilă creşte de la o lună la alta, iar trupele sunt tot mai demoralizate. Datele vorbesc de la sine. Conform Centrului de Comandă al Armatei SUA, de la debutul operaţiunii “Eliberarea Irakului”, pe 20 martie 2003 şi până la sfârşitul lunii noiembrie, s-au înregistrat aproximativ 9500 de victime în rândul soldaţilor americani. Dintre aceştia, 428 au decedat şi 2234 au fost răniţi în urma atacurilor gherilei irakiene. Foarte semnificativ, pentru prima dată după încheierea conflictului, numărul soldaţilor ucişi într-o lună l-a depăşit pe cel consemnat în aprilie, când americanii au plătit cel mai greu tribut de sânge din timpul războiului.
Bolnavi şi demoralizaţi
De asemenea, peste 2400 de soldaţi au ajuns la spital din cauza rănilor provocate de accidentele rutiere, iar 4300 de militari au fost evacuaţi din Irak, în urma îmbolnăvirii din diferite motive. 504 militari au fost trimişi acasă pentru că au suferit tulburări psihiatrice, iar l7 s-au sinucis fiindcă n-au mai suportat
stresul îndurat.
Totalul pierderilor forţelor SUA şi ale coaliţiei
| Luna | SUA Ucişi | SUA Răniţi | Coaliţie Ucişi | Coaliţie Răniţi |
| Martie | 65 | – | – | – |
| Aprilie | 76 | – | – | – |
| TOTAL | 141 | 550 | – | – |
| Mai | 37 | – | – | – |
| Iunie | 29 | – | – | – |
| Iulie | 28 | – | – | – |
| August | 39 | – | – | – |
| Septembrie | 33 | – | – | – |
| Octombrie | 43 | – | – | – |
| Noiembrie | 78 | – | – | – |
| TOTAL din 1 Mai | 287 | 1684 |
– |
– |
| TOTAL | 428 | 2234 | 76 | 581 |
La numărul tot mai mare de victime, se adaugă un alt motiv de îngrijoare pentru Pentagon. Zeci de soldaţi care au luptat în Irak se pregătesc să dea în judecată guvernul american. Militarii se plâng că suferă de o nouă formă a sindromului Războiului din Golf, pricinuit de multiplele vaccinuri primite înaintea declanşării conflictului. Juriştii şi experţii medicali spun că simptomele – dureri cronice, probleme la stomac, urticarie, febră, depresie şi anxietate – sunt identice celor care au afectat mii de veterani ai războiului din Golf din 1991.
Până acum, 13 soldaţi au deschis procese împotriva Ministerului Apărării. Avocaţii lor spun că “militarii inoculaţi cu vaccinuri au suferit reacţii adverse severe, care le pun în pericol slujbele, vieţile şi familiile.” În cazul în care vor avea câştig de cauză, soldaţii vor primi din partea guvernului american despăgubiri de câte 1 milion de dolari.
Pistolarii din Vestul Sălbatic
Deocamdată însă, Pentagonul este confruntat cu o altă probemă, cel puţin la fel de gravă: civilii irakieni reclamă faptul că soldaţii americani le-au ucis sau rănit grav rudele, fără un motiv întemeiat. Până acum, Pentagonul a primit peste 10 mii de astfel de reclamaţii. În marea majoritate a cazurilor, relatările civililor au fost confirmate de anchetele poliţiştilor irakieni.
Un reprezentant al Pentagonului a recunoscut că s-au plătit 1 540 050 dolari drept despăgubiri pentru rănirea sau uciderea unor civili şi pentru pagube aduse proprietăţii: “Plăţile se fac doar în cazurile care nu au legătură cu acţiunile de luptă sau în situaţiile în care soldaţii au acţionat neglijent sau incorect.”
În general, o familie irakiană se alege doar cu câteva sute de dolari “recompensă”. Până acum, nici un soldat nu a fost pus sub acuzare pentru că a ucis ilegal civili. Motivul? În urma unui ordin emis în luna iunie de autorităţile americane, tribunalelor irakiene li s-a interzis să audieze procese împotriva soldaţilor americani şi a oficialilor străini aflaţi în Irak.
Organizaţia Human Rigths Watch susţine că, în ultimele luni, cel puşin 94 de civili au fost ucişi de trupele americane în “împrejurări dubioase”. Într-un astfel de caz, un cuplu a fost ucis în faţa celor trei copii ai lor în momentul în care un tanc Abrams a trecut peste maşina în case se aflau. Organizaţia a ajuns la concluzia că “trupele americane acţionează discreţionar, fără teama că vor fi pedepsite. Cazurile civililor ucişi evidenţiază faptul că există un tipar de acţiune al forţelor americane caracterizat prin tactici super-agresive şi recurgerea rapidă la forţă mortală. Lipsa anchetelor în multe din incidentele dubioase a creat o atmosferă în care soldaţii simt că pot apăsa pe trăgaci fără să dea socoteală nimănui”.
Pe termen lung, acest lucru se poate dovedi contraproductiv. În multe cazuri, rudele celor ucişi au declarat că se vor alătura mişcării de rezistenţă irakiene, pentru a răzbuna moartea celor dragi.
Un nou Vietnam?
În aceste condiţii, estimarea generalului-locotenent Richardo Sanchez, comandant al forţelor aliate din Irak, potrivit căreia forţele americane vor rămâne în această ţară până în 2006 pare total nerealistă. Specialiştii militari cred că durata prezenţei trupelor SUA în Irak va depinde de capacitatea militarilor de a controla şi zdrobi mişcarea de gherilă. Deocamdată, tot ce se poate constata este creşterea gradului de organizare şi incisivitate a rezistenţei irakiene.
De altfel, un ofiţer de rang înalt al Pentagonului a declarat sub acoperirea anonimatului că Statele Unite vor sta mulţi ani în Irak, menţinând o forţă de cel puţin 50 de mii de soldaţi, pentru a oferi stabilitate unei guvernări civile:”Nu cred că vom pleca vreodată, cel puţin nu în timpul vieţii mele. Irakul e mult prea important pentru interesele noastre”. Şi, vom adăuga noi, la fel de important pentru interesele mişcării de gherilă şi a organizaţiei al-Qaeda, care vor profita de prezenţa îndelungată a trupelor americane pentru a transforma Irakul într-un nou Vietnam.



