Limba Română, cea mult dulce și…amară

Recent, am primit un mail care m-a iritat. Cineva din categoria celor care se consideră atotștiutori. Le știu pe toate, dar îndoctrinați, care nu mai acceptă nicimic altceva doar de la superiori. Indiferent dacă vorbim despre opțiuni politice, religioase, sau de orice altă natură. Se făcea referire la corectitudinea folosirii „â”-lui în loc de „î”.

Voi reda integral textul, fără vreo „corectură”: „Varianta oficială a denumirii municipiului este Tîrgu Mureș. Ortografia denumirii localității noastre este dată de Legea 2/1968, în care apare numele Tîrgu Mureș. Legea aceasta este în vigoare și la această dată, deși potrivit O.U.G. 63/2003, în Art.1 se precizează: „Atribuirea sau schimbarea de denumiri pentru unități administrative-teritoriale, precum și pentru sate, localități componente ale municipiilor și orașelor, stațiuni balneoclimaterice și stațiuni turistice se face prin lege”. Neclaritățile au apărut de la Hotărârea Adunării generale a Academiei Române din 17 februarie 1993,  privind revenirea la “â” şi “sunt” în grafia limbii române (apărută în Monitorul Oficial Nr. 51 din 8 martie 1993). Însă, Academia Română NU emite legi. Prin urmare, norma Academiei nu modifică denumirea localităților în absența unei legi date de Parlamentul României. Ceea ce, până acum nu s-a întâmplat, prin urmare în denumirea localității Tîrgu Mureș avem „î” și nu „â”. Pentru explicarea cratimei, menționăm: se scriu separat: numele proprii geografice sau administrativ-teritoriale, cu structura: substantiv + substantiv cu formă de nominativ-acuzativ (Tîrgu Mureș). Astfel, vă rugăm ca în redactarea documentelor emise de Direcția/Serviciul din care faceți parte/spații de afișaj/etc. să se respecte cele anterior explicate”. Mailul avea titlul „Vezi că am dreptate?”

Da, Academia nu emite legi, emit idioții (scuze pentru duritatea expresiei), cei care duc țara la dezastru, țara din care fug tinerii valoroși, și nu numai tinerii.

Este adevărat, la redacția publicațiilor noastre s-a stabilit că folosim „â”, nu „î”, dar fără a respinge cealaltă variantă. Evident, în conformitate cu regulile Limbii Române, cea dulce și frumoasă a lui Eminescu, devenită amară. Din „întâmplare”, am urmărit de la început explicațiile celor „în drept”, adică în urmă cu peste două decenii, atunci când s-a revenit la scrierea veche. S-a spus foarte clar că denumirile localităților și numele proprii sunt corect scrise în ambele variante. Asta, pentru a nu perturba administrațiile, să nu apară probleme cu invaliditatea unor nume, în special în actele oficiale, ștampile etc. Are logică. Doar trăim în România și știm cum sunt plimbările la instituții și statul la ghișee. Să nu mai vorbim despre cheltuieli. Pe de altă parte, i-am auzit deseori pe cei mai vechi sau mai noi din LEGISLATIV. Ei au avut ca primă grijă să își voteze salariile și pensiile speciale. Dar ei fac legile, cei care caută pe „GOAGĂL, care își fac griji pentru faptul că molecula de apă conține două treimi hidrogen și multe alte „perle”.

Copil fiind, dacă familia primea o felicitare dintr-o stațiune și era scris „suntem bine”, îi consideram pe autori…inculți.

Denumirea oficială pretinsă și celelalte modificări au fost stabilite în plină glorie a erei comuniste, când alții au schimbat regulile, au introdus „î”-ul, „sînt”. Acum, „deținătorii adevărului” sunt cei care câștigă voturi cântând „Asta-i țara noastră, noi nu stăm în gazdă”, „Trăiască duhul lui Iancu”, dar spun „ieie”, „deie” și multe altele.

Am apelat și la opinia unui lingvist, nu la cei care dau…„Este adevărat, denumirile oficiale nu sunt date de Academie. Aceasta nu deține mecanismele legale, are alte preocupări, dar este singurul for științific care instituie norme în ceea ce privesc folosirea corectă a Limbii Române. Noi respectăm aceste reguli, nu doar a unor nume proprii personalizate, cum sunt ale lui Vasile Pârvulescu sau Constantin Brâncuși. Este adevărat, chiar trist, unii reprezentanți ai presei sunt cei care corup Limba Română, aceasta este călcată în picioare de o instituție care ar trebui să constituie exemplu. Înțeleg acest lucru, costurile ar fi uriașe, dar asta nu presupune să stâlcim limba strămoșaescă doar pentru că așa am fost instruiți”, a fost părerea lui Iulian Boldea, critic, istoric literar, eseist, poet și profesor universitar, absolvent al Facultății de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (1989), doctorand în filologie în 1996, decan al Facultății de Științe și Litere și conducător de doctorat în cadrul Școlii doctorale de Studii literare a universității târgumureșene „Petru Maior”.

Cruda realitate a României, în „Țara Mioriței”, unde ne pregătim înmormântarea, nu căutăm soluțiile de salvare în cazuri de „coduri” de toate culorile. Eminescu zicea: „De-o fi una, de-o fi alta, ce e scris și pentru noi, bucuroși le-om duce toate, de e pace, de-i război”. Da, poți să întrebi „doctoranzii” și stundenții care ies din facultățile „de carton” cine a zis asta și de unde e. Dar Mircea nu era din Miorița, la el acel „bucuroși” se referea la faptul că nu avem de ales, vom lupta, ceea ce românii nu știu. Unii pot considera că Eminescu avea un om care intercepta scrisorile lui Mircea, și aceea era a treia.