Șotron vs jocuri cu bătăi

Căpriță bătrână de nouășpe’ ani, tot caut prin spatele blocului în care locuiesc izu’ ăla care ne oferea fericirea de copilași când ne jucam ore-n șir de-a v-ați ascunselea sau Omu’ Negru (Ora șapte a venit, Omu’ Negru n-a sosit!). Fugeam până ne săreau capacele, ajungeam pe la căși uzi leaorcă, însetați, murdari pe pantaloni, mucoși (la propriu), cu găuri în ambii genunchi ș.a.m.d. DA! Asta zic eu, o copilă mai măricică căreia îi e dor de un șotron jucat pe scările din fața blocului. Până și nenea care mereu fugea după noi cu bâta pentru că îi speriam găinile îmi lipsește. Ce să mai zic de tata și gașca lui de oameni fericiți că au descoperit Coca-Cola și bananele? Ă‚ia simt până în mădulare schimbările de după revoluție. Nu contest faptul că avansarea în domeniul informaticii are părțile ei necesare, dar unii și nu cei mai puțini dintre noi nu conștientizează pericolele, își construiesc viața pe net unde își pierd personalitatea. Atunci nu putem aștepta să vină vreo schimbare tam-nesam, că doar nici para aia mălăiață nu i-a picat în gura lui Nătăfleață, până la urmă… l-a lovit drept în cap, determinându-l pe leneș să reacționeze. Dacă noi vom percepe acei robo-parteneri() ca fiind mai mult decât definiția știută până acu’, para nu va mai avea niciun efect. Frate-mio, la cei paișpe ani ai lui, ar sta într-o încăpere cu patru pereți, bine izolată, cu mâncarea servită doar atât cât să nu rabde foame și cu un calculator performant înăuntru, 80 de ani nu s-ar mișca de acolo, nici el, nici limba lui veșnic scoasă. Ă‚știa de trei ani nu mai au jucării de pluș, luptă să câștige la jocurile cu bătăi online.
Pe viitor, grădinile botanice se vor transforma în grădini etnobotanice. Și vom merge cu familia la iarbă verde acolo…