Steve Bradford, un artist care păşeşte în afara Circului Artei

 Vineri, 17 iulie, de la ora 18, a avut loc vernisajul artistului Steve Bradford, Cirque d’Art. L-am contactat pe artistul de origine britanică şi l-am rugat să-mi acorde un interviu. Acesta nu dorea să îi fie publicată fotografia, dorind ca pictura să vorbească în locul său. Expoziţia acestuia va putea fi vizitată până în data de 8 august.

Rep.: Aş dori să-mi spuneţi în primul rând cine este Steve Bradford?

Steve Bradford: Un artist britanic care e nonconformist. Am o tendinţă de a picta exact ce vreau şi să pictez în afara „cutiei cu ciocolată”, care e un stil ce se poate vinde. Şi picturile mele se pot vinde, dar unei audienţe mai selecte. Sunt probabil şi cel mai prost critic de artă din lume. Cred că mulţi artişti se simt ca şi mine pentru că, în principiu, poate într-o galerie nimic nu-ţi atrage atenţia, să te plimbi şi să dai peste o piesă la care să te uiţi ore, zile în şir. Poţi fi curios cu privire la ce alţi artişti produc, dar, în final, ce te interesează e arta lor. Nu sunt un artist dificil, sunt foarte politicos cu privire la artă. Pot vedea ce e bun în munca cuiva, dar ţine de preferinţa fiecăruia. Şi, ceea ce se poate vedea, eu produc ceva în afara preferinţelor personale obişnuite, picturile sunt criptice din punctul de vedere al explicaţiilor, ceea ce vezi e probabil să nu fie ce se vede. Prefer ca oamenii să-mi vorbească, să-mi explice ceea ce văd. Deci, ca să răspund întrebării, sunt un artist nonconforist, poate neobişnuit.

Rep.: De ce aţi decis să veniţi în România?

S.B.: De fapt, m-am mutat în România. Mi-am cumpărat o proprietate, am vândut tot ce aveam în Marea Britanie. Un sentiment pe care l-am încercat în ultimii ani a fost că m-am săturat de regulile şi nonsensul, reglementările din Marea Britanie. Tehnic nu îmi găseam locul. Ceea ce-mi place la România e aerul retro, e o ţară care încearcă să-şi găsească locul şi în care orice poate fi făcut, tot ce trebuie să faci e să ceri. Şi îmi place ritmul relaxat al ţării ăsteia, e o ţară minunată pentru refugiul meu personal. Târgu-Mureş, de exemplu, e cum îmi amintesc că am crescut în Marea Britanie în anii ’70. E un sentiment plăcut, cald. Sunt fericit şi complet relaxat. Oamenii sunt foarte politicoşi, încearcă să vorbească engleză în loc să se aştepte de la mine să vorbesc în română sau maghiară. Oamenii sunt atât de calzi şi nu mă pot plânge. Singura problemă e punerea în aplicare. Ţi se spune că se poate, că se face, dar durează mult.

Rep.: De ce se numeşte expoziţia dumneavoastră Cirque d’art?

S.B.: Acesta e un lucru foarte personal. Îmi place foarte mult să vorbesc cu oamenii, dar nu sunt aşa încîntat de media. Cu siguranţă fotografiaţi arta, nu artistul. Oamenii au tendinţa să uite de artă şi persoana devine punctul de interes. Motivul pentru care am folosit titlul de Circul Artei este pentru că e o formă negativă a artei. Sunt eu care păşesc în afara circului care e arta şi media. Îmi place contactul cu ceilalţi, dar nu-mi plac toate lucrurile asociate cu asta, nu-mi plac bârfele, zvonurile. Şi nu găsesc nimic ciudat la Twitter sau Facebook pentru persoana care scrie, ci pentru cea care citeşte. Vreau să mă îndepărtez de circul mass-mediei, să ies din ring.

 Rep.: Aveţi o preferinţă cromatică atunci când pictaţi?

S.B.: Monocromatismul. Practic, tot ceea ce pictez începe de la o formă monocromatică. Ceea ce am făcut a fost să pictez cu din ce în ce mai puţin culori. Motivul este faptul că e plăcut privirii mele pentru că îmi place foarte mult fotografia alb-negru. Şi ceea ce am văzut a fost faptul că în epoca moderă toţi au camere foto digitale, oricine poate face o fotografie într-un mod artistic, pe când în trecut era nevoie de o aptitudine pentru fotografie. Pentru că ador acel mediu, care nu mai există, ceea ce fac e crearea unei replici în pictură. Practic, stilul meu retro a fost făcut înainte în foto în urmă cu 40 de ani. Subiectele mele nu necesită o cantitate mare de culoare. Majoritatea nu au umbre şi gradaţii. Când am un model folosesc o lumină puternică, care să producă contrasturi. Cred că ochiul uman e capabil să umple spaţiile aflate între contraste, nu e necesar să fie redat când există un asemenea contrast.

Rep.: Cât durează să pictaţi o lucrare mare?

S.B.: Pentru majoritatea picturilor, 4 ore. Există un proces de gândire în care clarific fiecare aspect al picturii înainte de a începe. Câteodată şi o săptămână. Dacă am o zi în care îmi tremură mâinile sau se întâmplă ceva şi greşesc, trebuie să iau întreaga pictură de la capăt. Dar am limpede în minte ce formă trebuie să aibă, ce culori va avea, ce contrast îmi doresc pentru pictură.

Rep.: Ce vă inspiră?

S.B: Inspiraţia mea o reprezintă norma. Oamenii merg la şcoală, absolvă, îşi cumpără o maşină. Eu am luat-o din direcţia contrară. La şcoală, de exemplu, toţi făceau fotbal, iar eu am început să iau cursuri de karate şi judo. După şcoală toţi îşi luau maşini, eu mi-am luat motocicletă. Încerc să nu mă conformez stereotipurilor. Interesele mele constau din ceea ce-mi doresc eu să fiu, nu ceea ce societatea dictează că trebuie să fie.

 Rep.: Ce speraţi ca cei ce vă vor vedea picturile să simtă sau să gândească în momentul în care le văd?

S.B: Sper să provoace imaginaţia vizitatorilor. Oamenii au un mediu în care s-au format şi care le influenţeză preferinţele personale şi au tendinţa de a le plăcea diferite lucrări. Sper ca ceea ce vor simţi să genereze interes pentru ceea ce e un pic diferit de ceea ce e românesc. Sper doar că le va stârni imaginaţia şi va genera conversaţia şi aş fi fericit să vorbesc cu oricine ar dori.

Rep.:Spuneţi-mi puţin despre expoziţia ca şi întreg.

S.B.: Am vrut să arăt o varietate de exponate. Am vrut să văd ce sistem de valori au oamenii. Să tachinez oamenii puţin cu privire la ce fac eu, să genereze discuţii cu alte persoane, să devină interesaţi de expoziţie şi astef să mă ajute să avansez puţin, să văd cum reacţionează. Sa vad care e atitudinea lor faţă de picturile cu tematică religioasa care s-ar putea să nu arate asta, şi faţă de picturile care nu sunt religioase, dar care par a fi.

Rep.: Aveţi o pictură preferată?

S.B: Nu chiar. Probabil că ultimele pe care le-am pictat. Sunt câteva care-mi sunt dragi, dar pentru că au fost reacţii la ele. Nu pot zice că sunt preferatele mele, dar au primit o viaţă a lor. Îmi plac pentru că am amintiri legate de ele.

Rep.:Aţi dori să spuneţi ceva în încheiere?

S.B: Sper ca expoziţia să stârnească interes, să vină oamenii, să vorbescă cu mine şi să-mi spună ce le place. Aş vrea să se uite că sunt un artist din Marea Britanie şi ceea ce vreau să zic e că acum sper că românii mă vor accepta ca pe unul de-al lor.

Consemnat de Mona Mîrza