Liviu Burian: “În Franta sunt 13 feluri de bacalaureat diferite”

Profesorul Liviu Burian lua calea Frantei în 1991  pentru a-si desavârsi cariera didactica. Pornit de la Reghin, a facut apoi liceul  de informatica la Cluj, Facultatea de Fizica la Bucuresti, dupa care a revenit în orasul natal, unde a predat la cele doua licce din oras, în perioada 1985-1991.  Pe 14 iulie, Ziua Nationala a Frantei, l-am gasi (prin intermediul telefonului)  tot la scoala, la Liceul General Tehnologic Public Condorcet, din St. Quentin din nordul Frantei. Ne-a povestit despre Franta, despre România, despre scoala, din prisma celor doua decenii în slujba învatamântului petrecute pe  tarâm francez

Reporter: Cum s-a nascut ideea plecarii în  Franta ?
Liviu Burian: În 1990 apele s-au cam tulburat în România. În loc sa se apuce lumea de treaba, fortele lucrau pentru cine e român, pentru cine e ungur, si lucrurile de la început au început sa fie tulburi. Ca tânar profesor încercai sa-ti trasezi o viata corecta si altfel, prima idee a fost continuarea studiilor si realizarea în alt loc. Asa ca am plecat în Franta în 1991, dupa ce am demisionat de la liceul din Reghin. Aici, cu o diploma universitara nu puteai deveni nimic. Astfel cu ajutorul unor prieteni am gasit un job, care mi-a permis sa fac un prim an de scoala doctorala, dupa care am obtinut o bursa de doctorat, devenind conferentiar. Am dorit sa ma orientez spre management si organizarea învatamântului, si m-am întors în învatamântul secundar, am predat câtiva ani în diferite esaloane, în licee de aici din Franta, am dat din nou concursuri, am devenit profesor titular de matematica, de fizica, si din 2003 sunt de meserie director.
Actualmente sunt director pe o structura , un ansamblu de licee, e vorba de Liceul Tehnologic Condorcet. Saint Quentin, la o distanta de 100 de kilometrii de Paris în nordul Frantei.

Rep.: Cum ati gasit Franta?
L. B.: În Franta, chiar daca esti strain si al nimanui, si te poti baza doar pe câtiva prieteni, integrarea este usoara într-un sistem care e ordonat si corect. Se spune ca francezii sunt reci, mândrii si nationalisti, si oamenii te privesc asa cum îi privesti, dar nu am avut probleme de integrare, nu am simtit ostilitate, pot sa spun acum, chiar daca au trecut 20 de ani, cum spuneam si acum 10 ani ca între francezi ma simt francez .

Rep.: Cum a fost fara mineriade si alte evenimente care au tinut capul de afis în România ultimilor 20 de ani ?
L. B.: Am prins si eu anumite evenimente. Imediat dupa Revolutie când mergeam de la Reghin la Târgu Mures, drumul e taiat de un tanc, si ti se cereau actele, si nu stiai daca e bine sa raspunzi în româneste sau ungureste. În ce priveste perioada de dupa 1991, au venit cei cu „luminita de la capatul tuneluluiâ€, apoi mineriadele, toate acestea au fost programate, iar termenul de Revolutie pentru  mine nu e relevant, a fost  înscenare si nimic mai mult.

Rep.: Cum vedeti România dupa 20 de ani de stat în Franta ?
L. B.: Din pacate s-a facut orice doar treaba nu. Semnele de antigospodarire le-am perceput înca de la început. Ce m-a intrigat foarte tare e ca nu se mergea  înspre bine, eu nu pot concepe ca din  ’’90, când România era a românilor, fara datorii, în care exista o economie nu a ajuns sa se puna pe picioare. Nu stiu, înainte de acele privatizari de dupa ’’90, primele fiind ale FSN-ului, unde tovarasii directori au devenit actionari, iar înainte de acest lucru s-a facut împroprietarirea celor care locuiau în apartamentele de stat la niste preturi ridicole. Aceasta depatrimonizare a statului a lasat celor mici ceea ce mai putea fi lasat, închegându-se o noua clasa a omului capitalist. Pâna la urma cineva trebuia sa devina proprietarul statului, dar statul cu ce s-a ales ? Nu s-a ales cu nimic, si atunci de unde scoala, de unde spital, de unde drum, iar lipsa gospodaririi a fost una crâncena.

Rep.: La noi tocmai s-a terminat Bac-ul. Cum a fost el în Franta ?
L. B.: Aici sunt 13 feluri de bacalaureat diferite, bacalaureat general, cu 4 tipuri, bacalaureate tehnologice, 4-5 tertiare, si în paralel Liceul profesional, care ofera 20-30 de diplome diferite, toate incluse în structura  Bacalaureatului. Despre rezultate, ele sunt în medie undeva la 80 la suta promovabilitate. În ce priveste liceele pe care le coordonez, a fost un an surprinzator de bun, si voi încerca sa fac publicitate în jur pentru a face ca recrutarea în licee sa creasca.

Rep.: În România s-a picat pe capete la Bac si procentul de promovabilitate s-a cam diluat la noi.
L. B.: În România cam toate s-au diluat, si daca le punem cap la cap pe toate, cine sunt profesorii, cum sunt ei recrutati, cum sunt platiti, cum îi trateaza sistemul, lucrurile aproape pot fi întelese. Ceea ce este catastrofal este ca, asa cum merg lucrurile acum în România, copilul de mic învata ca pentru a avea o nota mare nu e neaparat nevoie sa înveti si  totul se poate aranja. scoala nu cred ca mai este ceea ce a fost.

Rep.: 14 iulie, Ziua Frantei. Cum veti sarbatorii ?
L. B.: Eu de la ora 6 dimineata sarbatoresc prin munca, dar asta este o alegere personala, e liniste, am lucruri complexe de facut, astfel ca peste doua-trei saptamâni sa fie totul aranjat si organizat pentru luna septembrie. Este vorba de organizarea activitatii a 240 de profesori, cam 77 de clase de nivele si specializari diferite. Având în vedere ca în urma cu câteva zile s-au încheiat înscrierile, acum vin listele de copii cu optiunile acestora pentru liceu, deci este o munca destul de complexa, si trebuie facuta ok deoarece orarul caruia eu îi voi da drumul va ritma viata întregii comunitati, timp de un an pentru 2500 de elevi.

Rep.: Altii au darâmat Bastilia pe când în România  înfloreste coruptia si lucruri de acest gen ?
L. B.: În ce priveste Revolutia franceza, ea a fost facuta de tineri, si nu a fost o revolutie fara violenta. În România, nu am fost în stare sa spunem cadrelor sa se dea la o parte. Noi, tinerii de atunci, am fost crescuti cum am fost crescuti, sa ascultam, sa ni se arate drumul. Au fost forte pregatite în 1990, sa ne arate drumul si ce a urmat se stie.

Rep.: Acum seful statului e Basescu. De ce credeti ca a refuzat Sarkozy sa dea mâna cu el ?
L. B.: Era perioada când se discuta despre romi, si a existat acel gest. E greu de interpretat gestul lui Sarkozy, dar nu cred ca e vorba de ceea ce se întâmpla în acel moment, de subiectul cu emigrarea romilor. Mi-e greu sa interpretez.

Rep.: Romi sunt o problema în Franta ?
L. B.: Romi au plecat cam peste tot în Europa. Înainte sa existe aceea concentrare în Franta, ei erau majoritari în zonele mai calde, în Italia. Societatea italiana a reactionat, populatia, media a început sa manifeste ostilitate fata de romii veniti din România si atunci acestia au fost împinsi spre nord, catre sudul Frantei, în marile orase. Din ceea ce am vazut, pe teritoriile unde se instaleaza aceste comunitati de romi, viata riveranilor, a vecinilor devine una penibila,

Rep.: Un gând pentru  profesorii si elevii din România ?
L. B.: Actualilor profesori  nu stiu ce le-as putea ura, pentru ca asa cum merg lucrurile acum în România, orice as putea devenii dar nicidecum profesor. Elevilor în schimb, ar trebui sa-i îndrumam sa fie seriosi, sa mai închida televizorul, sa-i asculte pe profesori, sa se lase dusi de scoala, pentru ca este cam singurul drum care îi poate duce si îi poate plasa corect în România în sfera socio-profesionala sau în Europa.

Rep.: Va e dor de casa ?
L. B.: Casa mea este unde sunt eu acum. Cu mama tocmai am vorbit la telefon, ea vine la mine constant. Am regretul ca în perioada când devenisem universitar, 1995-2000,  a existat un gând despre cum ar fi sa ma întorc în România, la catedra, dar conditiile erau de neacceptat. Trebuia sa devii al cuiva, trebuia sa cotizezi undeva, si astfel am renuntat.

Rep.: Ce rol ar trebui sa aiba presa în România ?
L. B.:  E greu de dat un raspuns. De multe ori jurnalistii au pus anumite puncte pe i, dar nu s-a schimbat si nu se va schimba nimic datorita acestui fapt. Este vorba despre o stare generala, si nu vreau eu sa analizez situatia din România care este complexa. Cred ca România nu e condusa de români. Acum România este într-un context în care totul este cam vândut si actionarii nu sunt neaparat Basescu si cei care-i vedem la televizor, cei care conduc lucrurile.