Editorial

Mai putem vorbi de solidarităţi naţionale?

Foto Nicu Pop - EDTORIALÎn general comunităţile umane se organizează şi funcţionează în jurul unor valori fundamentale care le definesc. Ele izvorăsc din istoria comună, limba vorbită, regulile sociale stabilite, teritoriu, credinţele religioase împărtăşite, cultura etc. Solidarităţile umane s-au format pe baza acestor caracteristici la care au aderat, de-a lungul timpului, diferite populaţii din diferite locuri, care în cele din urmă au condus la apariţia naţiunilor şi statelor. Ele sunt cel mai vizibile în situaţii de criză (economică, militară, catastrofe naturale, epidemii), când membrii comunităţii (stat, naţiune, trib, organizaţii asemănătoare – cele politice şi militare, constituite şi acestea pe baza împărtăşirii unor valori comune) se activează pentru apărarea valorilor care le definesc.

Dincolo de orice intenţie de a induce defetism, ba dimpotrivă, constăm bulversarea solidarităţilor naţionale româneşti, fenomen care, pe termen lung, poate duce la consecinţe grave (dacă privim viitorul doar din perspectiva trecutului), inclusiv la disoluţia naţională. Valorile fundamentale care caracterizează solidarităţile româneşti se deteriorează. Se observă curente (induse sau autoinduse) care erodează limba română, regulile sociale tradiţionale, cultura, credinţele comune, simbolistica naţională, etc, punând în pericol ceea ce a contribuit la formarea naţiunii române moderne.

Sigur că putem pune în cârca globalizării toată vina, însă trebuie să atragem atenţia că globalizarea acţionează „global” (sic), deci toate comunităţile sunt expuse. Reacţiile noastre însă sunt anemice, comparativ cu ale altor naţiuni europene. Nimeni nu dezbate acest subiect, ne lamentăm permanent şi ne amintim cât de bine ne era pe vremuri (deşi ne amintim întotdeauna doar ceea ce a fost pozitiv), în timp ce solidarităţile se sparg. Valorile noastre sunt înlocuite de altele, importate de la naţiuni cu alte destine istorice, unde mentalităţile colective şi energiile creatoare sunt alimentate din izvoare diferite de ale noastre sau din altele noi.

În acest context, greşim profund când îi învinovăţim pe străini, pe românii – ca indivizi sau grup de indivizi – care aderă la alte sisteme de valori, pe cei care emigrează pentru locuri de muncă mai bune care să le asigure un nivel de trai mai bun (iată o nouă valoare care devine, treptat, fundamentală – nivelul de trai), pe inamici, etc.

Problema este în noi înşine, pentru că nu reuşim să ne păstrăm solidarităţile, că ne lipseşte încrederea în propriile forţe, în instituţiile statului, în capacitatea noastră de regenerare, iar lipsa de coeziune în faţa unor momente/evenimente relevante denotă că suntem în urma istoriei.

Ce-i de făcut? Cine trebuie să facă ceva? Politicienii? Capii bisericilor? Intelectualii? Străinii care ne-au mai salvat de câteva ori? Nu! Deşi românii sunt obişnuiţi cu tot felul de tătuci, care să le rezolve toate problemele, nu ei sunt soluţia. Cred că noi toţi trebuie să acţionăm. Să refacem solidarităţile! Să găsim acele resorturi care să ne adune din nou în jurul unor valori, vechi sau noi, să ne readucă suflul. Să găsim atractori, să ne stabilim obiective de viitor spre care să tindem, pentru îndeplinirea cărora să ne alocăm energiile. Doar aşa ne vom reface solidarităţile. Doar aşa va supravieţui naţiunea noastră. Este mai puţin importantă forma de organizare statală (monarhie, republică sau ce o să mai apară …)

Nicolae POP

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close