Editorial

Nici un dalmaţian…

FOTO - Aurelian GramaNu e adevărat că Johannis are şase case, cum zice presa. Doar tot românul are credit pe un prăpădit de apartament. Nu cred că în zecile de vizite în Germania, primarul de Sibiu făcea exclusiv cursuri de dicţie, oratorie, mişcare scenică. N-are nici o legătură cu dosarele copiilor adoptaţi şi, aliniaţi, fără explicaţii, liberalii îl vor desemna candidat la a fi urmaşul Bratienilor la tronul Republicii.

Soluţia struţocămilă e gata pregatită să îmbrace haina mitului sasului salvator. Numai că acela era Rege. Haideţi cu toţii la Sibiu. În centru şi la noua platformă industrială, dar şi-n cartiere.

Cotrocenii nu-s prin toată România.Nu a ştiut nici o clipă preşedintele ţării că fratele lui a luat sacul de bani de la un om, fie el şi ţigan interlop. Nouă ne zice sora/fratele când îi aduce vecina două kilograme de vişine sau de roşii. Casele-s întăbulate. Pământul la Nana la fel. Notariatul merge bine şi fără Gazprom. Despre ginere, n-are rost aici. N-a avut noroc fata. Nici celălalt, primul, nu era mai breaz. Măcar cânta bine o piesă. Și nu era manea…

Nu are nici o legătură dorinţa soţiei lui Crin Antonescu cu niciuna din demisiile sale, din USL, din guvern, din şefia Senatului, din preşedinţia PNL titular şi interimar, din forul liberal european. Anunţarea deciziei unilateral luate de intrarea – amânată – în PPE, unde europarlamentarul Adina Vălean se vedea vicepreşedinte european, poate avea logică. Și totul doar pentru toanele unei femei?!

Nu cred că premierul îşi mai aduce aminte de colegul Panait. Nici nu cred că are mustrări de conştiinţă pentru timpul acordat redactării lucrării de doctorat pe vremea în care era şef de Corp de Control al mentorului său Adrian Năstase. Procurorul de atunci e în pâmânt. Tărău, bine mersi, milionar în SUA.

Mulţi cu doctorate prestigioase nu-şi permit să revină în ţară – nici chiar ca ministru de Finanţe cu 7 – 8000 de lei salar, şi fără celebrul Gherghina la Buget. Nimeni nu are nevoie de ei. Ei nu ştiu să cumpere tot. De la primul CV… Pe bani. PPDD băgat intempestiv la guvernare sigur n-a cerut bani publici! De Duicu, Cosma, Nicolescu, nimic pentru că erau născuţi – aşa – încă de dinaintea naşterii politice a premierului…

Nu pot spune despre liderul Cristian Diaconescu că va fi candidatul dreptei dorite de Elena Udrea la preşedinţia României. Eram în sală la alegerile din PSD când social-democratul era cu mapa de şantaj în braţe. Năucit. A plecat pe post de lider suprem, dar onorific la UNPR-ul lui Oprea şi apoi consilier la Cotroceni. Azi, PMP. Și noi ne mai răzgândim, dar parcă nu-s mulţi care schimbă la vârf partidele mai ceva ca şi Călin Popescu Tăriceanu, soţiile.

Nu cred că Laszlo Tokes a fost spion la revoluţie. El şi-a apărat fervent parohia, credinţa, neamul, interesul strict personal, Episcopal, fie cu România la Bruxelles, fie, acum, cu Ungaria, al cărui partid de guvernământ i-a acordat loc eligibil pe listele FIDESZ, tocmai datorită cunoştiinţelor sale spumoase din viaţa UDMR si mai ales despre rutele finanţărilor Uniunii de la fraţii de dincolo de Tisa. Fapte dezvăluite, o parte, culmea, nu demult de jurnaliştii de la www.transidex.ro, site-ul în limba maghiară apropiat preşedintelui Kelemen Hunor.

Nu cred că Vasile Blaga a fost unicul stapân al vămilor din Vest timp de douăzeci de ani. Ca secretar general al PD a reuşit să-şi impună stilul profesional şi în partid, dar şi în negocierile dure de la Cotroceni reprezentând tripleta BVB. Nu cred să existe colaborări economice pe licitaţii imense cu statul ale firmelor ginerelui său, pesedist la origine.

Dragostea frăţească oblăduită de Merkel cu Klaus Johannis nu va fi niciodata vămuită. Nu mai cred nimic despre UDMR de la declaraţia lui Kelemen: UDMR stă cu pistolul la tâmpla guvernului (PDL atunci)…

În politica mare, şantajul e act democratic. Muritorii de rând au dreptul la Codul Penal.

Toţi sunt puri. Nici unul nu-i dalmaţian…

Aurelian GRAMA

 

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close