Trăim în România, lucru care nu ne ia doar timpul
Fotbalul, cel numit „sport rege” a tras cortina peste anul 2014. Pe plan internaţional, echipa reprezentativă este cu un pas la turneul final Euro 2016. Astra Giurgiu a părăsit de pe ultimul loc grupele UEFA Europa League, iar Steaua a ratat pe mâna ei ultima şansă pentru calificarea în „Primăvara europeană”. Bilanţul pe plan internaţional poate fi considerat pozitiv, dacă, aşa cum este normal, punem reprezentativa pe primul plan. Perspectivele pentru anul viitor sunt însă cât se poate de sumbre. Aşa cum declarau în aceste zile şi cei mai experimentaţi oameni din fotbalul românesc, foarte puţine echipe, numărul fiind estimat la doar trei, nu au probleme serioase. Acestea sunt în primul rând de ordin financiar. Mulţi dintre conducătorii de cluburi se află deja după gratii şi majoritatea celor care încă sunt în libertate sunt „puşcăriabili”, folosind expresia lui Dumitru Dragomir, foştul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal. „Oracolul”, după una dintre poreclele sale refuză implicarea sa pentru a-i salva pe cei care „l-au mazilit”.
Avalanşă, sau un adevărat „tsunami”
Lucru mai grav este că majoritatea echipelor supravieţuiesc datorită banilor încasaţi din drepturile de televiziune, la care se adaugă în multe cazuri cei publici, contestaţi vehement. Principala sursă a devenit însă una foarte nesigură. Aşa numita licitaţie a oferit exclusivitate unor posturi de televiziune care se află la un pas de insolvenţă. Fără acoperire şi număr insuficient de abonaţi, Look TV a strâns o datorie imensă şi doar o minune îi poate salva. Acest lucru ar constitui un adevărat dezastru pentru campionatul românesc, unde investitorii care se mai află încă în libertate nu se înghesuie să scoată banii doar atunci când au perspective de a-i multiplica rapid.
Pe de altă parte, la ce mai avem nevoie de fotbalul autohton, din moment ce mai toată lumea urmăreşte campionatele din vestul Europei, sau chiar de pe alte continente? Pe canalele de sport ştirile care sunt legate de fotbal, implicit de fotbalul românesc ne oferă mai degrabă ştiri despre cadourile pe care şi le fac vip-urile unor anumite cluburi, unde şi cum îşi petrec sărbătorile, ştiri despre campionatele arabe unde se află foşti antrenori sau jucători români. Sunt mediatizate şi ştirile „bombă”, legate de scandaluri, sau cele care au legătură cu cluburile unde se află persoanele „cu greutate”. Gabriel Mureşan nu a fost atâta mediatizat în toată activitatea sa ca după cotul aplicat lui Rusescu. S-a ajuns până acolo când de la postul amintit comentatorul şi-a permis să refuze în a-i pronunţa numele când comisiile din cadrul FRF s-au dat cap în cap. Din fericire, colegul său care a transmis partida din deplasarea următoare a fost mai profesionist şi a putut să-i pronunţe numele celui care înscria în poarta Oţelului Galaţi. Penibil.
Partizanatul nu poate face casă comună cu profesionalismul. Şeful celui în cauză nu este sigur că mai are rost să-l sancţioneze dacă porţile se închid pentru toată lumea. Ne rămâne doar speranţa, dacă tot se spune că moare ultima. Oricum, trăim în România şi mai sperăm ca acest lucru să ne ia doar timpul.
