Editorial

Klaus Iohannis: speranțe și așteptări!

Foto Nicu Pop - EDTORIALIată că ce scriam în unele editoriale anterioare s-a îndeplinit. Scrutinul prezidențial și, mai ales, rezultatul lui, ne redefinește orizontul de așteptare. Acesta a fost prelungit cu încă cel puțin cinci ani. Emulația creată în jurul lui Klaus Iohannis la alegerile de duminică ne indică mai degrabă nivelul de așteptare al populației decât atitudinea anti-PSD a acesteia. Este deci un semnal de alarmă, un mesaj clar adresat întregii clase politice din România. După cum se vede, Klaus Iohannis întruchipează cel mai bine aceste așteptări, iar calitatea umană, mesajele și comportamentul lui, dar și faptul că este neamț, sunt câteva din principalele atuuri ale președintelui ales.

Rezultatul votului de duminică este și un mesaj adresat Europei, respectiv orientarea clară a românilor către valorile Occidentului. Țările vestice trebuie să ia act de această stare de lucruri și să reacționeze pe măsură, altminteri dezamăgirea românilor va fi extrem de profundă, riscându-se alunecarea țării noastre spre comportamente imprevizibile, avem deja exemple în apropiere. Cetățenii nu mai au răbdare și nu mai cred în toate promisiunile politicienilor (s-a văzut asta duminică), ei așteaptă fapte, politici publice predictibile și orientate spre creșterea nivelului de trai, spre un comportament transparent și onest al reprezentanților autorităților administrative de pe toate palierele și eliminarea corupției sistemice. Pe scurt, românii au exprimat o opțiune pentru un viitor mai sigur.

Pe de altă parte, am asistat și asistăm în continuare la premisele reapariției solidarităților naționale în jurul unor valori/obiective. Dacă aserțiunea mea se confirmă, acesta este poate câștigul cel mai important al recentei schimbări, care va da roade pe termen mediu și lung. Fără solidarități nu se poate construi nimic durabil și consistent. Dacă politicienii nu vor înțelege nici acum că refacerea solidarităților naționale (locale, regionale, religioase, economice, culturale etc) pe baze sănătoase este cheia succesului și temelia oricărui demers de anvergură care vizează dezvoltarea statului român, atunci revoluția din 1989 s-a întâmplat degeaba, iar voturile sunt în van.

Românii din diaspora au demonstrat acum (și cred că era cazul să se întâmple asta) că legătura cu țara este o realitate, semn că mulți se gândesc la viitorul lor acasă în România și au dorit să transmită că vor să revină într-o țară care să semene pe cât se poate cu cele occidentale. Ei n-au plecat la muncă afară pentru distracție sau ca turiști, ci, precum transilvănenii care au emigrat în America la sfârșitul sec 19 și începutul următorului, de unde s-au întors și și-au reînceput viața cu averea strânsă, plecarea lor a fost dictată de nevoi, dar mai ales de dorințe de a trăi o viață decentă. Reacția celor din țară la semnalul dat de diasporă confirmă că legătura există și funcționează bine, ceea ce nu poate decât să contureze o perspectivă pozitivă dacă lucrurile nu o iau razna din alte cauze.

În acești parametri mari trebuie să se miște Klaus Iohannis. Sper că înțelege că singurul lucru pe care se poate baza cu certitudine nu este NATO, UE sau alte scheme politico-diplomatice, ci încrederea și susținerea populației. Pe aceste realități el, dar mai ales noi toți, trebuie să construiască. Orice derapaj va fi sancționat mai repede sau mai târziu. Iar dacă sentimentul imens de încredere în ceea ce simbolizează Johannis se năruie, atunci totul este pierdut (oricum eu nu voi mai vota vreodată), pentru că este pentru prima dată când națiunea noastră a exprimat ce vrea de la conducători cu atâta vehemență și în cunoștință de cauză. Momentul se aseamănă oarecum cu cel din 1996, dar acum nu mai există scuze.

Buna relație a noului președinte cu Casa Regală a României, ce a debutat public recent, este încă un argument că energiile încep să se readune la un loc. Dorința noastră a tuturor este ca aceste energii să lucreze pentru țară și pentru români.

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close