Administratie

Administrația eficientă, obiectivul lui Mircea Mariș

Reliefarea principalelor direcții în care a acționat primarul comunei Suseni, Mircea Mariș, de când este la conducere pentru punerea în aplicare a atribuțiilor ce îi revin, potrivit legii, vor fi prezentate în interviul următor.

Reporter: Care au fost obiectivele principale din anul 2012 pentru Primăria Suseni?
Mircea Mariș: Am încercat să formez o adevărată echipă în instituția Primăriei, care să fie în slujba cetățeanului. Am colaborat bine cu Consiliul Local care a susținut politicile publice locale propuse pentru administrarea și dezvoltarea comunității, indiferent de apartenența politică a consilierilor. Principalul obiectiv al activității noastre a fost acela de a crea o administrație publică locală eficientă, în folosul cetățeanului. Banii sunt de o covârșitoare importanță pentru realizarea unor investiții de anvergură, dar la fel de importantă este gestionarea eficientă a bugetului, ca urmare a identificării și prioritizării nevoilor comunității, gospodărirea eficientă a comunei, a bugetului local și, nu în ultimul rând, bunăstarea cetățenilor comunei.

Rep.: Ce activități ați reușit să desfășurați de când sunteți la conducerea Primăriei Suseni?
M.M.: În perioada anului 2012, de la alegerile locale și până la finele anului, am încercat să identificăm principalele priorități ale comunei Suseni. Astfel, am desfășurat următoarele activități: reabilitare șarpantă Școala Generală Suseni, în valoare de 67.500 de lei, sumă la care se adaugă TVA-ul, montare 45 metri pătrați de pavaj pentru alee pietonală și reabilitarea a două podețe în comună cu suma de 3.000 de lei, la care se adaugă de asemenea TVA-ul, lucrări de terasament, decolmatare, servicii de tăiere a arborilor, servicii de defrișare, montare 145 metri pătrați de pavaj pentru alee pietonală în localitatea Luieriu, în fața Școlii Generale și Bisericii Ortodoxe Române, cu suma de 18.600 de lei, modernizarea iluminatului public din localitatea Luieriu, în valoare de 81.050 lei. Am încercat să rezolvăm și problema deszăpezitului prin încheierea unui contract de deszăpezire cu o firmă specializată care să dispună de utilaje necesare, valoarea acestuia fiind de 2.500 de lei, acestea fiind câteva dintre cele mai importante.

Rep: Cum ați reușit să încheiați anul din punct de vedere bugetar?
M.M.: În decursul anului 2012, veniturile bugetare pe secțiunea Funcționare s-au încasat 1.722.199,27 de lei, iar cheltuielile efectuate au fost 1.719.184,64 de lei, încheind anul bugetar cu un excedent bugetar de 3.614,63 de lei, iar la secțiunea Dezvoltare, veniturile au fost 283.438,40 de lei, iar cheltuielile efectuate au fost de 409.187,84 de lei, încheind anul cu un deficit bugetar de 125.749,44 de lei.

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close