Un ”sabotor” al noului regim… profesorul Grigore Ciortea

Au fost etichetați de regim drept “duşmani ai poporului”. O luptă surdă şi de cele mai multe ori fără succes. Bani, intimidare, şantaj, promisiuni de promovare, supraveghere permanentă, suspiciune şi delaţiuni… Nici Prefectul judeţului nu a scăpat atenţiei celor care preluau puterea. Acestea au fost doar câteva dintre cele mai uzuale mijloace folosite de comuniştii mureşeni pentru a penetra mediul intelectual. Au găsit, bineînţeles, şi persoane dispuse la colaborare, ceea ce le-a uşurat munca. Dar au fost şi persoane care s-au opus în mod ferm. Au făcut acest lucru cu demnitate şi mult curaj înfruntând orice risc. Unul dintre aceștia a fost și profesorul Grigore Ciortea de la actualul CN ”Al. Papiu Ilarian” din Târgu-Mureș.

“Sabotorul” Ciortea

Un segment important al intelectualităţii mureşene – atât români, cât şi maghiari – a colaborat încă de la început cu regimul comunist pe cale a se instala în România imediat după 1944. În acelaşi timp, un alt segment mai redus ca număr, este drept, al aceleiaşi intelectualităţi, s-a opus. Grigore Ciortea, eminent director al fostului Liceu de băieţi “Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu-Mureş a fost doar unul din exemple. Cei ce au refuzat compromisurile cu noul regim erau conştienţi de faptul că îşi pun în pericol carierele, familiile şi chiar libertatea. Cea mai mare parte din cadrele didactice mureşene adoptaseră imediat după 1944 o atitudine de expectativă urmărind cu teamă şi interes evoluţiile politice, o mică parte trecuse la o colaborare deschisă cu noul regim şi foarte puţini mai erau cei care aveau curajul de a-i înfrunta. Rapoartele întocmite periodic de către Ministerul Informaţiilor prin Direcţiile Regionale arată acest lucru. În acest sens, iată ce scria în aprilie 1947 Ermina Antalffy, responsabila Direcţiei Regionale Mureş referindu-se la conferinţele de popularizare a doctrinei comuniste în şcolile mureşene: “La şcolile româneşti din Târgu- Mureş, consilierii educativi au fost numiţi directorii din şcoli, ceea ce credem că nu este bine, iar Preşedintele consiliilor educative este dl. prof. Ciortea, directorul Liceului de băieţi “Al. Papiu Ilarian”, care face tot posibilul pentru a sabota acţiunea noastră şi în general orice acţiune democratică. Printre directorii şcolilor româneşti se găsesc şi persoane, de pildă dl. prof Lupşa, directorul Şcolii Normale şi prof. Ardeleanu, directorul Liceului Industrial care ar fi dispuşi la o reală şi sinceră colaborare cu noi, dar sunt terorizaţi de directorul Ciortea…”

Acuzaţii aduse Prefectului

Ministerul Informaţiilor, prin Direcţiile Regionale, suplinea lipsa unui aparat specializat de procurare a informaţilor necesare PCdR. Până la crearea propriilor organe de informaţii (1948), aceste direcţii s-au achitat în mod eficient de sarcinile de informare trimiţând periodic rapoarte informative despre situaţia din teritoriu, modul cum este privit PCR, mai mult chiar a reuşit să-şi plaseze şi oameni de încredere în apropierea celor situaţi în funcţii importante de decizie, dar care proveneau din vechiul regim şi erau consideraţi nesiguri din punct de vedere politic. Iată ce scria în iulie 1947, aceeaşi Ermina Antalffy, consilier regional mureşean al Ministerului Informaţiilor: “…baronul Kemeny Sandor, scriitor democrat, caută să ridice nivelul artistic al ansamblului (Teatrul Secuiesc din Târgu-Mureş – n.a.), împreună cu regizorul Tompa Mihaly…dau însă prea mult loc operetelor maghiare dulcege…gâdilă şovinismul maghiar al micii burghezii maghiare”. În aceeaşi notă raport, Ermina Antalffy arăta: “Scriitorii maghiari sunt: Molter Karoly, prof.universitar, dr. Antalffy Endre (soţul ei – n.a.) savant orientalist, Kovacs Gyorgy, redactorul ziarului Szabad Szo, Gagy Ladislau, inspector şcolar, Seny Laszlo, secretarul societăţii Kemeny Zsigmond, Kiss Laszlo, poet beţiv…Toţi cu excepţia lui Seny şi Kiss, sunt activişti ai democraţiei…” Nici cei situaţi în cele mai înalte funcţii ale administraţiei locale nu au scăpat ochilor vigilenţi ai Erminei Antalffy. “Dr. Anton Mera, Prefect de Mureș, fără partid, politiceşte maleabil, se ocupă mult de afaceri personale. Noul şef de cabinet, dl. Ady Ladislau, membru PCR, îl ţine în mână…”.

Mureșeanul Ady Ladislau în ascensiune vertiginoasă…

Născut în 1911 la Târgu-Mureş, Ady Ladislau a fost unul dintre cei mai înalţi funcţionari ai aparatului represiv comunist din deceniul al şaselea. Membru al PCR încă din ilegalitate, a făcut închisoare în timpul lui Carol al II-lea, fiind condamnat în 1937 în procesul Anei Pauker. Scriitorul Pavel Câmpeanu – el însuşi membru PCR cu vechime de ilegalist – şi care l-a cunoscut pe Ady Ladislau în lagărul de la Târgu Jiu, într-o carte a sa publicată relativ recent, spunea despre el că “era vlăstarul unei înstărite familii maghiare din Târgu-Mureş”, şi că era de un “primitivism incurabil, cu o deosebită vocaţie a brutalităţii, vorbind o româna cu totul criptic`”. Ady Ladislau reprezintă un caz tipic de individ lipsit de scrupule care a ştiut să profite din plin de epoca tulbure în care a trăit, dar mai ales de relaţiile sale din ilegalitate, dar şi de relaţiile pe care le-a stabilit cu Dej în timpul detenţiei de la Târgu Jiu. În primele luni de după 1944 a fost numit în secretariatul CC al UTC, alături de Ivanca Sariski, Dumitru Baciu şi Nicolae Ceauşescu. După o scurtă “misiune” la Târgu-Mureş a fost promovat şef al Secţiei Relaţiilor Externe din Comitetul Central al PMR, iar din 20 noiembrie 1951 consilier al ministrului de Interne Teohari Georgescu, ocupându-se cu problemele de înzestrare şi financiar-contabile ale MAI. Într-un timp foarte scurt, a ajuns pe cele mai înalte trepte ale ierarhiei militare din Securitate. Apoi, brusc a venit dizgraţia.

…şi apoi, în cădere liberă

Ca înalt funcţionar în Ministerul Afacerilor Interne a folosit un nume de împrumut, Alexandru Mureşeanu. În contextul epocii, un nume românesc “dădea” mai bine printre multele figuri cu nume bizare de ruşi, maghiari, evrei şi bulgari. Contextul epurării MAI după aşa zisa “devierea de dreapta” a Anei Pauker, Teohari Georgescu şi Vasile Luca a fost pentru el un prilej de promovare. La şedinta Biroului Politic din 23 iunie 1952, la propunerea lui Iosif Chişinevschi, a fost numit ministru adjunct la Interne. Ady Ladislau a primit efectiv, din 26 iunie 1952, sarcinile de care se ocupase Marin Jianu, fostul secretar de stat de la Interne. Una dintre acestea era şi coordonarea activităţii Direcţiei Generale a Penitenciarelor. În această calitate, a îndrumat în mod direct activitatea comisiei de triere a deţinuţilor din coloniile de muncă. Cu data de 1 septembrie 1953 a fost avansat la gradul de general-maior de Securitate, în timp ce, de la 30 noiembrie 1952 devenise deputat în Marea Adunare Naţională, din partea Regiunii Autonome Maghiare. Ady Ladislau – unul din cei mai înalţi funcţionar din aparatul represiv comunist – s-a dovedit un soldat disciplinat al partidului, îndeplinind toate dispoziţiile pe care le primea de la ministrul Draghici. În mod cu totul surprinzător, în 1955 a fost scos din conducerea Direcţiei Generale a Penitenciarelor, iar din 1959 a fost îndepărtat din MAI, apoi arestat, întrucât s-a descoperit că, în cursul arestării sale din ilegalitate acceptase colaborarea cu Siguranţa. În anii regimului Ceaușescu a fost însă parțial reabilitat…

“Pe la sfârşitul deceniului şase arhiva fostei Siguranţe din Cluj a fost mutată. Dintr-un pachet de dosare s-au desprins câteva. Printre ele şi cel care-l privea pe fostul arestat Ady Ladislau, şi pe care un funcţionar mai curios l-a răsfoit şi apoi – probabil speriat de ceea ce citise – a anunţat Securitatea. Ce a urmat nu e greu de închipuit. Nu ştiu ce s-a mai întâmplat cu el, mai ştiu doar că nevastă-sa, o basarabeancă, pe nume Tamara Mungiu, l-a părăsit…”
(Din declaraţia lui Vasile Vaida, fost director al Direcţiei pentru Conservarea Creaţiei Populare Mureş, unul dintre cei care l-a cunoscut pe Ady Ladislau)

“În schimb, cei înfiltraţi în mişcarea comunistă au reuşit să ocupe funcţii importante în stat. Aşa s-a întâmplat cu Ady Ladislau, devenit adjunct al ministrului de Interne în perioada decembrie 1953-iulie 1955. El fusese înfiltrat în mişcarea communistă de Serviciul Secret încă din 1936…”
(Revista Historia, nr. 51/2006, articolul “Enigma Bodnăraş”, pagina 58)

“Către
Direcţia Regională Cluj – Centrul Târgu-Mureş

În vederea intensificării acţiunii de informare şi lămurire a maselor populare asupra problemelor la ordinea zilei, Ministerul Informaţiilor a hotărât organizarea unor serii de manifestări culturale în toată ţara, manifestări ce vor fi precedate de câte o conferinţă…Pentru cele mai bune conferinţe, Ministerul Informaiilor acordă următoarele premii:
Premiul I lei……….1.500.000
Premiul II lei………1.000.000
Premiul III lei……….750.000
şi 27 de menţiuni……… 250.000
Semnează Director General
Paul Teodorescu”
(Document din fondul Direcţia de Informaţii, fond aflat în evidenţa DJAN Mureş şi care se referă la stimularea bănească a “conferenţiarilor”)

“Personalităţi locale cu influenţă politică sunt:
Prefect: dr. Anton Mera, F.P., politiceşte maleabil, se ocupă mai mult de afaceri personale. Noul şef de cabinet, dl. Ady Ladislau, PCR, îl ţine în mână. Prof. Ciortea, directorul Liceului Papiu Ilarian, social democrat de dreapta, împiedică democratizarea şcolii, ţine în mână pe ceilalţi profesori români, chiar îi terorizează pe aceştia împreună cu d-na Georgescu Maria, directoarea Liceului de fete Unirea…”
(Fragment dintr-un raport informativ periodic adresat Ministerului Informaţiilor de către Ermina Antalffy)