Puncte de sprijin, Dumnezeu şi Centrul “Materna”
Viitorul, totuşi sună bine
Cifrele, oricât ar părea de înfiorătoare, sunt în scădere continuă în ultimii ani, graţie multiplelor programe de informare şi prevenţie la nivelul tinerilor, ne-a informat şefa Centrului, psihologul Georgeta Podar. Aceste fetiţe – mame nu provin din sistemul de protecţie a copilului, specific asta până să intre cineva la idei. În centrele coordonate de către DGASPC informările despre viaţa sexuală şi pericolele pe care aceasta le ascunde sunt la ordinea zilei. În afara sistemului s-au implicat însă câteva fundaţii şi organizaţii non-guvernamentale, printre ele fiind fundaţia Buckner, organizaţia Talentum, care de ani de zile desfăşoară o muncă susţinută în domeniu. Aceste mame provin însă din tot felul de medii şi sunt de toate vârstele. Câte cazuri, atâtea poveşti. Una mai cutremurătoare decât cealaltă. Nu se pot face nici un fel de generalizări. Multe femei împreună cu copii lor sunt victimele violenţei domestice, a abuzului din partea partenerului de viaţă, ba chiar a propriilor părinţi sau bunici. Astfel ajung mame cu pruncul în pântece sau cu nou născutul în braţe să caute un loc de refugiu. Din fericire, nu puţine sunt cazurile în care serviciile de asistenţă socială a primăriilor din judeţ se sesizează, cercetează cazurile, cerând ajutorul specialiştilor de la centrul „Materna”. Mame care au fost victime ale violenţei din partea soţului, concubinului, multe vin iniţial cu intenţia de a plasa copiii într-un mediu sigur, având totuşi instincte sănătoase. Personalul centrului, oferindu-le susţinerea morală de care au dus lipsă, reuşesc să lege mama de copil şi la nivel afectiv. Le sunt oferite, de asemenea, controale medicale de specialitate, se caută cele mai potrivite soluţii, care să fie în beneficiul atât al mamei, cât şi al copiilor. Iar rezultatele se văd.
Centrul a luat fiinţă în 2003 printr-un program Phare, cu scopul de a preveni abandonul şi instituţionalizarea copilului. Ce le oferă centrul? Fără exagerare, acesta este o insulă stabilă în mijlocul nisipurilor mişcătoare a vieţii acestor tinere. Un cămin, masă şi urechi înţelegătoare, în primul rând. Pe urmă, multe dintre aceste tinere trebuie să înveţe să se descurce în viaţa adulţilor, pentru care, de acasă, au plecat fără nici un fel de abilităţi. Aici sunt învăţate, ne-a povestit şefa Centrului, noţiunile de bază, începând de la cele de igienă proprie şi a bebeluşului, până la principiile economisirii, întreţinerea unei ordini fireşti într-o familie, pe scurt, să înveţe să se descurce pe propriile picioare. Sunt abilităţi pe care, în mod normal, le-ar învăţa de la propriile mame, dar personalul de la Centru suplineşte cel puţin latura de informaţie, pentru că cea afectivă nu poate fi suplinită. “Nu cred că noi trebuie să le îndrumăm cursul vieţii aşa cum ne dorim noi. Este de datoria noastră însă să le fim alături, să-i sprijinim cu responsabilitate, cu înţelepciune, cu căldură, astfel încât la sfârşitul intervenţiei noastre lumea văzută prin ochii lor să fie o lume în care să se simtă bine, să aibă încredere. Mesajul nostru către părinţi este că ei sunt principalii responsabili pentru creşterea şi îngrijirea copiilor lor. Noi ceilalţi, profesioniştii care ne ocupăm cu astfel de domenii, avem meseria să-i sprijinim pe părinţi”, a subliniat Georgeta Podar.
Iarna se înmulţesc mămicile fără perspective
Copiii, esenţa vieţii noastre, ei sunt cei care suferă cel mai mult de pe urma dificultăţilor şi problemelor familiale. Centrul maternal îi protejează, îi găzduieşte. Se face tot posibilul pentru a preveni separarea mamei de copil. Capacitatea maximă de găzduire este de 9 mame împreună cu copiii lor. Din fericire, spune Podar, în acest moment sunt doar 6 mame găzduite aici. De ce din fericire? “Se apropie iarna, atunci apar tot mai multe mămici”, spune psihologul. Ele sunt ajutate de personal calificat, şef de centru, psiholog, asistent social, instructoare de educaţie, administrator, bucătar, existând şi două supraveghetoare pe timp de noapte, mamele fiind în permanenţă vegheate, dar fără a fi îngrădite. Aici, în teorie, pot locui 6 luni, în practică însă până la momentul integrării în societate. În această perioadă le sunt oferite, în afară de hrană şi îmbrăcăminte, susţinere morală, consiliere psihologică, socială şi juridică. După expirarea termenului, majoritatea mamelor au un loc de munca, de cele mai multe ori găsite prin eforturile personale ale angajaţilor Centrului, şi DGASPC. Ele pleacă cu putere şi pline de speranţe. Pleacă înarmate cu ambiţie şi perseverenţă, şi în principal, iubindu-şi copiii.
Pentru cineva din afară, munca celor de aici pare foarte grea. Sunt majoritatea femei, cu sensibilitatea specifică, care trebuie să facă faţă, zi de zi, acestor situaţii deosebite. Este chestie de obişnuinţă, nu de rutină. “Empatizăm, dar rămânem profesionişti. Vreau să te înţeleg, le spun, dar dacă îţi plâng pe umăr nu pot să te ajut”, explică Podar. Metodele au succes, am constatat cunoscând câteva dintre rezidentele Centrului. Imola de exemplu, 20 de ani, faţă deschisă, ochi inteligenţi şi plini de speranţă, are un băieţel superb de 1 an şi câteva luni. Ea a fost pur şi simplu părăsită de către tatăl copilului, fără să participe prin nimic la creşterea copilului. Cum să se simtă, la 20 de ani? “M-am simţit singură. Nu aveam loc de muncă, nu aveam pe nimeni. Eu m-am dus la primărie, pentru că am vrut să dau copilul la casa de copii”, povesteşte tânăra. Acolo a aflat că riscă să nu mai poată să vadă copilul, lucruri care nu erau reale, a aflat ea ulterior. A aflat în acelaşi timp şi de existenţa centrului maternal. “Deja a doua zi a venit cineva şi m-a adus la Centru. Nici un moment nu m-am gândit să scap de copil. Am vrut doar ca el să fie în siguranţă”, spune Imola. Asta s-a întâmplat în urmă cu câteva luni. De atunci, speranţa a crescut în Imola, mai ales de când, prin intermediul Centrului, a fost şi angajată la fabrica de încălţăminte “Gitogi”. A învăţat să se descurce, dar crede ea, mai are multe de învăţat, aşa că profită la maxim de şederea aici.
Centrul, sprijin şi peste ani
Unde se vede peste ani? Ea speră că o să fie bine, dar, intervine şefa Centrului, aici se pot întoarce oricând, măcar pentru un sfat şi un umăr la nevoie. Imola recunoaşte, zâmbind, că se vede, de ce nu, şefă de tură la fabrică, o să aibă o locuinţă şi chiar un partener. Partenerul acesta însă va trebui să îi iubească copilul, a subliniat Imola. “Pentru mine, copilul este cel mai important. Numai pentru el mă zbat. Vreau să muncesc şi să îi asigur tot ce eu nu am avut”, spune tânăra. Altă mămică, altă poveste. Elena are aproape 30 de ani, a găsit limanul Centrului împreună cu cei doi copii, o fetiţă de un an şi jumătate, şi un băieţel cu un an mai mare. Agresată, abuzată, speriată de viaţă. Deocamdată. Ea a sosit doar de puţin timp la Centru. “La început şi-a dorit copii ( tatăl biologic – n.r.). Pe urmă, a început să se întrebe şi să întrebe oare cu cine seamănă. A fost violent şi cu copiii. Pe fetiţă a aruncat-o în pat. Tot timpul a strigat la ei, e adevărat că nici ei nu au avut curaj să îi spună tată. Dacă nu găseam acest centru, chiar nu ştiu ce m-aş fi făcut. Am părinţi, am familie, dar nu m-aş duce la mama mea, pentru că bea şi nu vreau copiii mei să aibă parte de aşa ceva”, spune Elena. “Sper ca Dumnezeu să mă ajute să îmi găsesc ceva, până expiră şederea mea aici. Un loc de muncă, să fac un viitor copiilor, dacă tatăl lor nu este interesat”, mărturiseşte Elena. Copiii ei încă nu înţeleg multe…deocamdată sunt speriaţi de orice, şi se agaţă de mămică, sprijin şi încurajare reciprocă. Aceşti copii încă nu au învăţat să râdă. Dar au timp. Rănile acestea se pot, încă, vindeca. Desigur dacă, pe lângă Dumnezeu şi Centrul maternal, şi societatea va face ceva pentru tinerele ca Elena. Măcar un loc de muncă, din care să îşi poată creşte copiii în siguranţă.
Edith VEREŞ
